Samsung GALAXY Note 9 are parte de precomenzi neasteptat de bune, reusind chiar sa intreaca Samsung GALAXY S9 in perioada dinaintea lansarii, ceea ce pana acum nu cred ca s-a mai intamplat cu vreun alt model din seria Note. Lumea pare foarte dornica sa cumpere Samsung GALAXY Note 9, iar conform unor informatii aparute astazi, pretul mare al telefonului nu-i descurajeaza nici pe cei care doresc sa aiba cat mai mult spatiu de stocare disponibil.
Samsung GALAXY Note 9 se dovedeste a fi extrem de popular in versiunea cu 512 GB spatiu de stocare, conform partenerilor Samsung din Coreea de Sud, acesta model fiind cel preferat de catre clienti. Da, ati citit bine, aparent majoritatea celor care au precomandat Samsung GALAXY Note 9 au ales modelul cu 512 GB spatiu de stocare, care costa peste 1200 de dolari, ceva ce nu am vazut nici in cazul iPhone X, care costa la fel de mult, dar in versiunea cu 256 GB spatiu de stocare.
Samsung GALAXY Note 9: SUCCESUL Neasteptat de MARE
Samsung GALAXY Note 9 nu are date oferite privind precomenzile inregistrate la nivel global, deci nu stim in ce masura restul lumii este interesata de telefon, sau care dintre versiuni inregistreaza vanzarile cele mai bune. Coreea de Sud este tara de origine a celor de la Samsung, asa ca e normal ca acolo vanzarile pentru Samsung GALAXY Note 9 sa fie foarte bune, insa ramane surpriza intrecerii seriei Samsung GALAXY S9, desi Samsung GALAXY Note 8 nu a fost depasit.
“More than half of the customers who purchased Samsung Electronics’ Galaxy Note 9 through preorders picked the top end 512 gigabyte edition over the 128GB version in Korea. Despite the relatively high price of 1.35 million won (US$1,208), Korea’s top mobile carrier SK Telecom said users mostly preferred to buy the 512GB version.”
Samsung GALAXY Note 9 este un telefon care genereaza asteptari foarte mari pentru investitorii celor de la Samsung, iar asta deoarece esecul Samsung GALAXY S9 a pus presiune foarte mare pe companie. Dupa cum se prezinta situatia acum, Samsung GALAXY Note 9 pare sa fie un real succes, asa ca ramane doar de vazut cum vor evolua vanzarile in urmataorele luni, si daca vom vorbi despre un nou esec, sau despre un telefon de succes.