iPhone XS si iPhone XS Max au raportate in ultima perioada o serie de probleme cu retelele WiFi si 4G LTE de catre clientii care au intrat in posesia primelor modele de telefoane de la Apple. In clipul video de mai jos veti vedea o demonstratie in care conectivitatea WiFi a iPhone XS Max dispare daca antenele telefonului sunt acoperite cu mana de catre utilizatori, exact ce s-a intamplat cu iPhone 4 in scandalul Antennagate, de care lumea inca nu a uitat.
iPhone XS si iPhone XS Max vin cu antene noi implementate de catre Apple in carcasa, iar uitandu-ma la acest clip pot sa confirm ca daca acopar toate antenele cu ambele maini, semnalul Wi-Fi scade cu o liniuta pana indepartez mainile. Semnalul WiFi nu dispare complet, iar viteza nu este afectata, sau daca este, procentul este nesemnificativ, cel putin in ceea ce am experimentat eu, problema manifestandu-se exact invers precum vedeti in clipul de mai jos.
iPhone XS si Problemele WiFi/4G – Noul Antennagate
Separat de asta, vitezele Wi-Fi sunt la fel de mari pe iPhone XS Max, iPhone X, sau iPhone 8 pe retelele de 5 GHz, chiar si cand semnalul este slab, asa ca nici din acest punct de vedere nu am problemele raportate de unii utilizatori. Ca sa fiu sincer, ma asteptam sa am probleme cu retelele WiFi pe 5 GHz, insa din fericire sunt scutit de ele, dar sunt curios care este experienta voastra in ceea ce priveste folosirea retelelor WiFi pe iPhone XS/Max.
Conectivitatea 4G LTE este deasemenea foarte buna, fara probleme, dar daca acopar antenele telefonului, vitezele scand cu pana la 50%, adica in casa de pe la 75 Mbps la 50 Mbps, viteza de upload scazand de 6 ori. Pe de alta parte, semnalul 4G LTE este pe iPhone XS Max uneori chiar mai bun decat pe iPhone X, asa ca nu stiu ce sa spun cu privire la problemele celorlalti utilizatori cu acest tip de conexiuni, dar partial pot sa le confirm, partial nu.
This post was last modified on oct. 1, 2018, 10:52 PM 22:52