Huawei a lansat in aceasta seara noua serie de telefoane din seria Mate 20, versiunea Pro fiind vanduta la un pret de 1000 de euro in Romania, insa separat de ea exista inclusiv o versiune RS Porsche Design, care e stupid de scumpa. Huawei Mate 20 RS Porsche Design este o versiune speciala a seriei care a fost dezvoltata in colaborare cu binecunoscutul producator de automobile Porsche, de acolo inspirandu-se chinezii pentru forma patrata a camerei triple din telefon.
Huawei a ales pentru Mate 20 RS Porsche Design un look foarte similar cu cel al versiunii Pro, telefoanele aratand identic atunci cand sunt privite din fata, insa carcasele sunt, desigur, diferite, pentru a justifica intr-un fel pretul. Mai exact, Huawei Mate 20 RS Porsche Design are o carcasa care combina pielea si sticla intr-un mod destul de ciudat, dar chinezii considera ca oamenii care cumpara masini de peste 60.000 de euro ar plati si 2000 de dolari pe un asemenea telefon.
Huawei a Lansat un Telefon ULUITOR de SCUMP
Huawei a implementat doua schimbari pentru versiunea Mate 20 RS Porsche Design in comparatie cu cea Pro, mai exact, ea este disponibila in versiuni cu 256 GB si 512 GB spatiu de stocare, ambele avand 8 GB de memorie RAM. Separat de asta, Huawei Mate 20 RS Porsche Design este identic cu versiunea Pro in ceea ce priveste componentele folosite, iar diferenta aia de 1000 de dolari intre modele are aceeasi justificare ca si cea pentru existenta unicornilor.
Huawei insista totusi cu seria de telefoane RS Porsche Design, e greu de spus de ce, pentru ca extrem de putin probabil ca vanzarile sa fie mari, mai ales cand modelul cu 512 GB spatiu de stocare costa 2400 de dolari, deci cat doua modele Pro. Desi versiunile normale ale telefoanelor celor de la Huawei vor fi vandute incepand cu data de 1 noiembrie, cele Mate 20 RS Porsche Design vor ajunge in magazine abia pe 16 noiembrie, si nu vor fi oferite cadou la cumpararea unei masini Porsche.