X

Apple a LANSAT in Romania Optiunea de Plata prin ABONAMENTUL de Telefonie

Apple a lansat astazi in Romania posibilitatea de a plati pentru aplicatii, muzica, filme, sau carti prin intermediul abonamentului de telefonie mobila, ceva ce in alte tari este disponibil de foarte multa vreme. Conform celor de la Apple, utilizatorii de iDevice-uri care au un Apple ID pot folosi optiunea de plata prin abonamentul de telefonie mobila in Romania doar cu operatorul de telefonie mobila Orange, deci Telekom si Vodafone ar putea adauga in viitor optiunea.

Apple permite achizitia aplicatiilor si jocurilor din App Store, a muzicii disponibile in iTunes Store, a cartilor din iBook Store, dar si a abonamentului lunar pentru Apple Music, totul impreuna cu abonamentul lunar de telefonie. In mod normal, cei de la Apple impuneau pana acum folosirea unei carti de credit pentru a putea cumpara toate aceste lucruri prin abonamentul de telefonie mobila, insa iata ca lucrurile se simplifica, si nu mai aveti nevoie de asa ceva.

Apple a LANSAT in Romania Optiunea de Plata prin ABONAMENTUL de Telefonie

In mod normal, cei de la Orange nu ar trebui sa perceapa vreun comision pentru permiterea efectuarii achizitiilor prin plata lunara din abonamentul de telefonie mobila, dar nu va pot garanta asta. Am intrebat la Orange daca se percepe vreun comision, iar cand voi primi un raspuns, va voi anunta, dar intre timp puteti folosi noua optiune de plata pentru a cumpara orice doriti, activarea ei putand fi facuta prin metoda de mai jos :

  1. In iPhone si iPad accesati Settings > iTune & App Store, Configurari > iTunes si App Store.
  2. Apasati pe adresa de email a Apple ID-ului, sau logati-va cu un Apple ID.
  3. In sectiunea Payment, Metode de plata, alegeti optiunea Telefon Mobil.
  4. Apasati butonul Confirmati, iar orice fel de achizitii vor fi platite prin abonamentul de telefonie mobila.

Apple a lansat in peste 30 de tari aceasta optiune de plata inainte ca ea sa ajunga si in Romania, insa incepand de astazi toti clientii operatorului de telefonie mobila Orange se pot bucura de ea. Nimeni nu stie cat ar putea dura pana cand cei de la Vodafone, sau Telekom, ar putea fi inclusi in lista de operatori pentru care este disponibil acest sistem de plata, iar in cazul Digi Mobil asteptarea e mai lunga, pentru ca operatorul nu e certificat de Apple.

UPDATE: Iata si ce a avut de spus Orange despre noul sistem de plata.

Clientul plateste acelasi pret, afisat in App Store, pentru jocuri, aplicatii si muzica, indiferent de metoda de plata folosita. Nu exista diferente. Serviciul este disponibil doar pentru clientii abonati persoane fizice. Clientii PrePay nu au acces la acest serviciu.

This post was last modified on dec. 8, 2018, 3:35 PM 15:35

Disqus Comments Loading...