Apple incepe sa-si indrepte atentia si spre Romania, compania americana oferind pentru tara noastra suport telefonic in limba romana incepand cu data de 4 martie printr-un nou numar de telefon dedicat. Cei de la Apple aveau pana in martie un numar de telefon pentru suport telefonic pe care il puteati apela daca vorbeati limba engleza, insa incepand de acum puteti primi asistenta telefonica inclusiv in limba romana la un nou numar de telefon.
Apple avea listat, pana in martie, in website-ul sau numarul de telefon 0800 894847, insa incepand cu data de 4 martie este disponibil numarul de telefon 0800 400138 la care puteti primi asistenta in limba romana. Apeland numarul de telefon veti fi intampinati de un robot care va cere sa alegeti cu ce fel de problema doriti sa primiti ajutor, si veti fi directionat mai apoi catre un operator telefonic de la care sa primiti asistenta de care aveti nevoie.
Apple Ofera acum Asistenta Telefonica si in Limba ROMANA
Apple a cam ignorat Romania de-a lungul timpului, prezenta sa in tara noastra fiind limitata doar la partenerii locali care fie fac reparatii, fie se ocupa de distributia produselor sale, dar nimic mai mult. Anul trecut Apple Sales Romania a fost inregistrata de catre Apple, si acela a fost un prim pas spre a oferi mai mult romanilor, iar acum vedem o prima modificare mai importnata facuta de catre americani, insa e posibil sa fie si altele pregatite.
De cativa ani se tot asteapta lansarea unui Apple Store in Romania, iar asistenta telefonica in limba romana este un prim pas spre a deschide un magazin, online intr-o prima faza. Nu cred ca vom avea un Apple Store fizic in urmatorii 3 – 4 ani in Romania, dar e foarte posibil ca un magazin online sa fie lansat curand, mai ales ca Apple a cam pierdut teren in fata celor de la Huawei, iar Xiaomi, Oppo, si altii, se promoveaza puternic in tara.
Thanks to M.M.