WhatsApp. Cea mai mare aplicatie de mesagerie de pe planeta a fost si sursa uneia dintre cele mai mari pacaleli din mediul online, iar asta pentru ca stirile false sunt ceva complet obisnuit pe aceasta platforma. Probabil ca unii dintre voi ati auzit de Momo Challenge, ceva ce inclusiv presa din Romania a prezentat in repetate randuri cu avertizari foarte serioase privind WhatsApp, in special daca e vorba de copii care folosesc aplicatia celor de la Facebook.
WhatsApp. Ei bine, toate “ororile” legate de Momo Challenge s-au dovedit a fi o mare pacaleala doar pentru cei care trebuiau sa gandeasca logic, nu pentru copiii care sunt usor de pacalit de lucruri de genul acesta. Se pare ca impactul cel mai mare al Momo Challenge a fost in cadrul adultilor, in special cei din cadrul trusturilor de presa, din institutiile educationale, sau chiar cei din politie, adica oamenii care trebuiau sa priveasca lucrurile ceva mai logic.
WhatsApp. Cea mai MARE PACALEALA din Ultimii Ani
WhatsApp. Presa a prezentat indelung pericolul reprezentat de Momo Challenge pentru copii, spunand ca acestia erau incurajati sa se automutileze, sau sa comita diverse infractiuni, insa totul a fost doar o mare pacaleala. Momo este de fapt o sculptura facuta de catre un artist japonez numit Keisuke Aisawa, ea fiind cunoscuta si sub denumirea “pasarea mama”, artistul facand-o pentru compania Link Factory, la care lucreaza, ea fiind specializata pe crearea de efecte speciale pentru diverse productii.
The Momo Challenge, as it’s called, reportedly encourages children and teens to commit increasingly brazen acts of self-harm and criminality. It’s also a complete and utter, laughably obvious hoax. Your kids are fine, literally nobody on the entire internet has fallen for this — except, well, countless adults, law enforcement agencies, news outlets and school districts. You know, the responsible folks.
WhatsApp. Sculptura a fost populara intai pe Instagram, a fost mai apoi transformata in ceva sinistru de catre cei de pe Reddit, pentru ca in aplicatia de mesagerie sa ajunga ca un fel de “joc al terorii” ce viza in principal tinerii. Abia dupa ce a ajuns pe WhatsApp intreaga poveste s-a raspandit in intreaga lume, jurnalistii creand panica in randul adultilor cu eva ce s-a dovedit a fi “real” doar pentru cei care ar trebui sa gandeasca mai mult, dar in realitate nu o fac.
WhatsApp. Momo Challenge este o noua dovada a faptului ca platforma celor de la Facebook este perfecta pentru a raspandi informatii false in randul unui numar extrem de mare de persoane, problema fiind prea greu de rezolvat de catre americani.