iOS 13 a fost lansat de catre Apple pe 4 iunie, in versiune beta pentru dezvoltatori deocamdata, una beta publica urmand a fi disponibila in iulie. Desi initial cei de la Apple n-au oferit un profil pentru instalarea iOS 13 pe iPhone si iPad prin Software Update/OTA, iata ca acum o fac.
Incepand cu versiunea beta 2 a iOS 13 cei de la Apple permit instalarea sistemului de operare pe iPhone, iPad, si iPod Touch inclusiv cu profil de dezvoltator. Mai jos aveti explicata intreaga procedura, insa desigur ca va recomand sa evitati iOS 13 deocamdata pentru ca in proces de dezvoltare, si unele lucruri nu prea functioneaza bine.
Inainte de a incepe sa faceti instalarea iOS 13 pe iPhone, iPad, sau iPod Touch, e recomandabil sa faceti un backup prin iCloud pentru toate datele voastre. Acest backup va putea fi folosit in iOS 12.x daca vreti sa faceti downgrade, insa daca il suprascrieti in iOS 13 cu un alt backup, atunci cel nou nu va putea fi folosit in iOS 12.
Cum instalezi iOS 13 pe iPhone si iPad cu profil de dezvoltator
Daca urmati indeaproape pasii de mai jos, atunci la final ar trebui sa aveti iOS 13 instalat in iPhone, iPad, sau iPod Touch:
- Accesati profilul de instalare pentru actualizarea la iOS 13 de aici.
- Veti primi un mesaj de alerta care va spune ca se incearca instalarea unui profil de configurare, apasati butonul Allow/Permiteti.
- Daca profitul s-a descarcat, veti primi o alta notificare de confirmare, pe care o puteti inchide.
- Mergeti in aplicatia Settings/Configurari.
- Aici navigati catre General > Profile, General > Profil.
- Accesati profilul iOS 13 & iPadOS 13 Beta…
- Apasati butonul Install, Instalati din partea dreapta sus a ecranului.
- Reporniti iDevice-ul vostru.
- Dupa repornire mergeti in Settings > General > Software Update, Configurari > General > Actualizare Software, si ar trebui sa aveti actualizarea listata. Daca profilul a fost instalat bine, ar trebui sa va apara actualizarea.
Ce pericole are instalarea iOS 13 ?
Primul pericol sta in faptul ca instalarea ar putea esua, iar voi veti fi obligati sa faceti o reinstalare a sistemului de operare de la un calculator, cu iTunes. Procedura nu e simpla, nu e la indemana oricui, si trebuie sa descarcati si un ipsw pentru telefonul vostru de la Apple.
Al doilea pericol sta in faptul ca garantia telefonului poate fi anulata daca il stricati, iar defectul este de natura software, Apple avertizand lumea in legatura cu asta. Al treilea pericol are mai mult legatura cu experienta de utilizare, care ar putea fi extrem de proasta, din moment ce vorbim despre o versiune beta.
Pot dezinstala iOS 13 ?
Poti face downgrade de la iOS 13 la cea mai recenta versiune a iOS 12 care este semnata de catre compania Apple, insa daca ai facut un backup in iOS 13, nu-l vei putea folosi in iOS 12.