Planeta Marte. In cursa pentru a ajunge cat mai repede pe planeta rosie, iata ca astazi avem si un anunt surpriza facut de catre directorul Agentiei Spatiale Europene, ESA, el fiind unul important pentru omenire.
Johann-Dietrich Wörner a declarat ca oamenii vor ajunge pe planeta Marte cu siguranta, ceea ce toata lumea aude de ceva vreme inclusiv de la NASA, insa pana acum nimic nu s-a finalizat asa cum ne asteptam cu totii.
Planeta Marte. In ciuda acestui lucru, atat Agentia Spatiala Europeana, cat si NASA, lucreaza din greu la planuri care urmeaza sa aduca oamenii pe corpul ceresc, insa inainte de ajunge acolo, e nevoie de o noua calatorie spre luna.
Luna va fi folosita ca punct de plecare pentru a ajunge pe planeta Marte, astronautii urmand a fi transportati intai pe satelitul natural al Terrei, pentru ca mai apoi sa inceapa un alt drum catre indepartata planeta din galaxie.
Planeta Marte. Anuntul SURPRIZA de la Agentia Spatiala Europeana
Planeta Marte. Indiferent de cat timp si cati bani va fi nevoie pentru a aduce primii oameni pe corpul ceresc, atat europenii, cat si NASA, vor face toate eforturile pentru a indeplini acest obiectiv vechi de cateva decenii.
In SUA stim deja ca NASA are obiectiv ca pana in 2024 sa readuca astronautii pe luna, si sa ii invete sa se descurce pentru perioade lungi de timp in spatiul cosmic, inainte ca ei sa poata fi trimisi catre planeta Marte.
Planeta Marte. Dupa aceasta procedura, pana in 2030 ar trebui sa avem si prima misiune care sa aduca astronautii pe planeta rosie, dar totul depinde si de investitiile care vor fi facute pentru a indeplini obiectivele.
Acesea fiind spuse, desi planeta Marte parea un obiectiv greu de atins acum cativa ani, in momentul de fata se pare ca lucrurile se indreapta spre o transportare mult mai rapida a oamenilor catre corpul ceresc.
This post was last modified on iul. 20, 2019, 2:35 PM 14:35