Este oficial, de astazi a intrag in vigoare ordonanta 11/2019 care prevede ca simpla tinere in mana a telefonului cand conduceti o masina, motocicleta, sau va plimbati pe bicicleta, se pedepseste cu amenzi mai mari, sau mai rau. Extrem de important de inteles este ca tinerea in mana a telefonului mobil va aduce amenda, indiferent daca il folositi, sau doar il plimbati prin aer pentru a-l aerisi, nu conteaza, daca il tineti in mana, luati amenda.
Politia Romana explica faptul ca tinerea in mana a telefonului mobil atunci cand savarsiti o alta contraventie la codul rutier va aduce o pedeapsa mult mai grava, pierderea carnetului de conducere. In exemplul de mai sus, daca pana acum neacordarea de prioritate la pietoni se pedepsea cu suspendarea carnetului de conducere pe 30 de zile, de acum, daca tineti telefonul in mana cand nu acordati prioritate, aveti permisul suspendat 60 de zile, deci dublu.
“Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.”
ATENTIE! Situatii in care Ramai FARA CARNET daca TII Telefonul IN MANA la Volan
Asta nu e tot deoarece orice contraventie savarsita cu un telefon in mana aduce suspendarea carnetului pe o perioada de 30 de zile, iar aici intervine marea problema. Conform noii ordonante de urgenta, daca tii telefonul in mana la volan si savarsesti una dintre urmatoarele contraventii, dar fara limitare doar la ele, ai carnetul suspendat 30 de zile :
- “depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
- circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
- nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei ori a luminilor pentru circulația diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E);
- depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
- nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
- nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precedă, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
- pătrunderea într-o intersecție atunci când circulația în interiorul acesteia este blocată;
- neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;
- nerespectarea regulilor privind depășirea;
- depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
- circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire;
- depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
- neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
- depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”
Exemplele pot continua in functie de contraventii, dar conform celor de la Politia Romana, cam orice contraventie ati savarsi cand tineti telefonul in mana, va pierdeti carnetul automat daca sunteti vazuti de un agent de la circulatie. Foarte important de tinut minte este ca daca aveti telefonul intr-un suport auto si il folositi, atunci pedepsele se aplica exact la fel ca si cum ati avea telefonul in mana.
This post was last modified on oct. 12, 2019, 8:30 AM 08:30