X

NASA: AVERTIZARE ASTAZI pentru un ASTEROID ce se Apropie de Pamant

NASA continua cu avertizarile, iar astazi a emis una noua care ne pune in alerta in legatura cu un asteroid de mari dimensiuni care se apropie cu viteza de peste 48.000 KM/h de Pamant. Conform monitorizarii facute de catre cei de la NASA, acest asteroid va avea un diametru de 6 – 14 metri, iar avand in vedere viteza cu care vine spre Pamant, cel mai probabil nu va fi dezintegrat in atmosfera, asa cum s-a intamplat cu altii.

NASA sustine ca acest asteroid ar urma sa ajunga la Pamant in jurul orei 00:28 de minute, astfel ca nu mai aveti mult timp sa va pregatiti pentru a monitoriza cerul pentru a-l urmari in miscare. Desi diametru acestui asteroid nu este mare, cei de la NASA au emis avertizarea pentru ca inca exista sanse ca el sa loveasca planeta, miscarile sale prin univers fiind influentate de gravitatia diverselor planete, sau vanturile olare.

NASA: AVERTIZARE ASTAZI pentru un ASTEROID ce se Apropie de Pamant

NASA a ales denumirea 2019 UD7, el fiind descoperit cu nu foarte mult timp in urma de catre americani, dar asta e o veste foarte buna, pentru ca ei au mai ratat alte roci de dimensiuni mai mari care au trecut pe langa Pamant. Desi expertii de la NASA afirma ca distanta acestui asteroid fata de Pamant va fi de putin peste 700.000 KM, adica va fi mai departe decat LUNA, el ramane totusi unul surprinzator de periculos pentru toata lumea in care traim.

NASA emite aproape zilnic avertizari cu privire la asteroizii care se apropie foarte periculos de Pamant, iar asta deoarece exista foarte multe roci in univers care ne iau planeta “la tinta” in fiecare zi. Cei de la NASA spun deasemenea ca exista foarte multi asteroizi de mici dimensiuni care si patrund in atmosfera Pamantului, insa sunt dezintegrati la mare altitudine fara a produce pagube pentru oameni.

NASA ne alerteaza tot timpul pentru a putea sa ne protejam in cazul in care s-ar intampla vreodata sa fim in pericol din cauza unui asteroid care ar putea lovi suprafata Pamantului fara a putea fi oprit.

This post was last modified on oct. 27, 2019, 7:09 PM 19:09

Disqus Comments Loading...