X

Obiectul Interstelar INCREDIBIL Surprins intr-o Noua Imagine

Un obiect interstelar incredibil a fost surprins intr-o noua imagine care ne arata din nou cat de surprinzator este spatiul cosmic de care suntem inconjurati, dar si cum arata ceea ce vine din afara galaxiei noastre. Vorbim despre o cometa care a fost descoperita de catre un rus care are numele Borisov, acesta fiind folosit deasemenea pentru denumirea cometei care ne viziteaza, si care a fost inregistrata iar de catre astronomi in poza de mai jos.

Ceea ce vedeti mai jos este o cometa care strabate in momentul de fata galaxia din care facem parte, si a carei coada are o lungime de aproximativ 160.000 de kilometri, adica aproape jumatatea distantei dintre Pamant si Luna. O alta descoperire interesanta pentru aceasta cometa sta in faptul ca a sa coada este albastra, ceva ce pana acum n-a mai fost vazut pentru un obiect de acest gen, astfel ca vorbim despre o premiera foarte interesanta.

Obiectul Interstelar INCREDIBIL Surprins intr-o Noua Imagine

Acesta este doar al doilea obiect interstelar care ajunge in galaxia noastra, si desigur ca astronomii l-au urmarit cu mare atentie pentru a vedea cum se misca prin interiorul spatiului cosmic din galaxie, el urmand a iesi in curand. Interesant este deasemenea si faptul ca doar coada acestei comete are o dimensiune egala cu de 14 ori cea a Pamantului, iar asta ne arata cat de mica este planeta noastra in comparatie cu acest obiect intestelar care trece prin galaxie.

Conul cometei ar avea diametrul de aproximativ 1 kilometru, si pe masura ce se apropie de soare se pare ca reactioneaza la caldura, incepand sa aiba o culoare rosiatica, ceea ce este destul de normal in aceste conditii. Conform calculelor facute de catre astronomi, cometa va ajunge la 190 de milioane de kilometri de Pamant pe 8 decembrie, aceasta fiind cea mai mica distanta dintre planeta si cometa inainte ca ea sa plece din galaxie si sa dispara in univers.

This post was last modified on dec. 14, 2019, 2:52 PM 14:52

Disqus Comments Loading...