X

Politia Romana: Mesajul IMPORTANT pentru TOTI Romanii (VIDEO)

Politia Romana a publicat un mesaj foarte important care are menirea de a ii avertiza pe toti romanii in legatura cu ceea ce urmeaza sa se intample de la finalul lunii ianuarie in tara noastra, si vorbim despre o schimbare foarte mare.

Politia Romana ne avertizeaza in legatura cu o schimbare legislativa extrem de importanta care a fost deja promulgata si va intra in vigoare peste doar cateva saptamani de zile, totul facand parte dintr-o tentativa de a creste puterea autoritatilor.

Acestea sunt doar unele dintre puterile noi pe care le are Politia Romana, iar asta deoarece exista reguli mai dure pentru refuzul legitimarii, noi reguli pentru a transporta o persoana la sectia de politie, si amenzi mai mari.

“De la sfârșitul lunii ianuarie #polițiștii vor fi îndreptățiți să pătrundă, în orice mod, într-o locuință sau într-un spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimțământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru:

  • a) a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană aflată în pericol;
  • b) a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană decedată;
  • c) a prinde autorul unei infracțiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu;
  • d) a prinde autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu.”

This post was last modified on ian. 4, 2020, 11:35 AM 11:35

Disqus Comments Loading...