Ministerul Sanatatii a emis astazi o noua informare importanta cu privire la pericolul la care sunt expuse femeile gravide in ceea ce priveste noul Coronavirus, iar asta pentru ca foarte multe femei au pus intrebari cu privire la aceasta situatie.
Avand in vedere ca noul Coronavirus nu tine cont de varsta celor pe care ii infecteaza, si oricine poate fi infectat, informarea pe care o ofera Ministerul Sanatatii este una care ar trebui sa fie in vederea oricarei persoane care este interesata sa afle cum trebuie sa se protejeze.
Informarea este extraordinar de importanta pentru ca in momentul de fata Coronavirus se transmite intracomunitar in Romania, adica sunt infectati romani care n-au calatorit in afara tarii, si nu stiu de unde se infecteaza, deci exista oameni infectati care circula liberi, si multi nici nu stiu ca sunt infectati deoarece sunt asimptomatici, sau stiu si nu le pasa.
“În general gravidele sunt mai predispuse să dezvolte complicații atunci când au boli respiratorii, indiferent de tipul acestora. Deocamdată nu știm cu certitudine dacă și în ce fel sunt afectate gravidele de infecția cu coronavirus.
Datele preliminare disponibile în prezent provin din observarea unui număr redus de gravide în trimestrul 3 de sarcină, confirmate cu coronavirus. Pe baza acestor date preliminare se pare că manifestările coronavirusului nu sunt mai grave la gravide decât la persoanele infectate care au aceeași vârstă și același istoric medical.
Totodată, se pare că virusul nu se transmite prin placentă de la gravida cu infecție cu coronavirus la făt. Pentru a confirma însă cu siguranță aceste observații este nevoie de mai multe studii. Lipsesc datele cu privire la efectele infecției cu coronavirus la gravidele aflate în primul trimestru de sarcină.
De aceea, se recomandă precauție mărită la gravide pe perioada pandemiei prin izolare la domiciliu și reducerea drastică a contactelor sociale. Vă vom ține la curent pe măsură ce vor apărea date științifice noi pe acest subiect.”
This post was last modified on mart. 23, 2020, 4:44 PM 16:44