Ministerul Sanatatii vine astazi cu o noua informare foarte importanta pentru cetatenii din toata tara, si e vorba desigur despre o clarificare pentru informatii care circula in mediul online de ceva vreme, si care desigur ca nu sunt adevarate in vreun fel.
Ministerul Sanatatii spune ca vaccinul antigripal nu favorizeaza infectarea cu noul Coronavirus, iar in aceeasi masura nici nu protejeaza impotriva sa, iar asta pentru ca virusurile sunt diferite, iar vaccinul ne protejeaza impotriva celui vechi, nu si impotriva celui nou.
“Persoanele cu risc crescut pentru boala COVID-19 sunt în mare măsură aceleași ca în cazul gripei: persoanele în vârstă și persoanele cu boli cronice, excepție făcând copiii.
O știre din media britanică a fost greșit citată și s-a transformat într-o știre falsă. Nu există date științifice care să arate vreo legătură între noul coronavirus și vaccinul antigripal.
Este ușor de înțeles de ce: vaccinul antigripal țintește un alt virus, cel gripal, în timp ce coronavirusul este un virus cu o structură diferită.
Totuși, în contextul epidemiei de coronavirus în care spitalele pot deveni suprasolicitate, vaccinarea antigripală poate fi utilă pentru că reduce numărul cazurilor complicate de gripă care ar necesita spitalizare, iar pacienții cu COVID-19 pot fi detectați mai eficient.”
Persoanele cu risc crescut pentru boala COVID-19 sunt în mare măsură aceleași ca în cazul gripei: persoanele în vârstă…
Publicată de Ministerul Sănătăţii – România pe Miercuri, 25 martie 2020