Jandarmeria Romana vine astazi cu o poveste la fel de uimitoare precum cea de ieri, in care Politia Romana ne vorbea despre un tanare care a fost prins cu heroina asupra sa, dar si o declaratie pe propria raspundere ca se deplaseaza in interes profesional.
Jandarmeria Romana are o poveste diferita, un barbat care a ascuns seringi cu droguri in paine pentru a i le duce unei persoane care se afla in carantina in judetul Ilfov, si puteti vedea mai jos cum s-a incercat ascunderea acestora pentru introducere in centrul de carantina.
“În timp ce se afla în tură, având ca misiune monitorizarea unui centru de carantină, plutonierul G.A, angajat al Jandarmeriei Ilfov, a observat apropiindu-se de poarta de acces în centru, un bărbat între două vârste, cu o pungă de culoare închisă în mână.
– Bună ziua! Vă putem ajuta cu ceva? i se adresează jandarmul.
– Bună ziua! Ăăăă… Am venit la nepotul meu să-i aduc un cadou și câteva alimente…
– O ocazie specială sau…?
– Da, tocmai s-a întors în țară și are nevoie de câteva lucruri! Ăăăă…nimicuri, dulciuri, pâine…
– Ne puteți arăta ce aveți în sacoșă?
– Nu cred că e cazul, sunt doar niște alimente, pâine, d-ale gurii. Să nu se strice dacă le scot!
– Totuși, vă rugăm, faceți un efort și scoateți ce aveți în pungă! Trebuie să ne asigurăm că totul este în regulă, insistă subofițerul.
La control, bănuiala jandarmului că bărbatul ascunde ceva s-a confirmat. În pungă era într-adevăr pâine, însă cu o ‘’făină mai specială’’. Din păcate, în urma acestei isprăvi, pe lângă nepot și unchiul riscă să ajungă într-un fel de carantină, la‘’răcoare’’.
Dacă vă întrebați cum a intuit jandarmul că punga unchiului ascunde surprize, vă spunem doar că atunci când ajungi să ai sute de misiuni executate în cei peste 20 de ani în care zi și noapte te-ai aflat la datorie – deseori, nu în cele mai prietenoase medii – reușești, uneori, să știi și să înțelegi ceea ce se află dincolo de ce se vede și de ce ți se spune!”
This post was last modified on apr. 6, 2020, 10:35 PM 22:35