Planeta Neptun este in centrul unui anunt uluitor si complet neasteptat din partea cercetatorilor care monitorizeaza de ceva vreme corpul ceresc, ei reusind sa vina cu o premiera pe care nimeni nu o credea posibila. Planeta Neptun are descoperite in jurul sau aproximativ 145 de “obiecte neptuniene”, unii numindu-le planete, in timp ce altii nu considera ca sunt suficient de mari pentru a avea parte de o asemenea titulatura importanta pentru un obiect cosmic.
Planeta Neptun este a patra cea mai mare din sistemul nostru solar, iar obiectele care au fost descoperite in preajma sa se alatura celor peste 70.000 care a fost observate deja de catre cercetatori. Conform acestora, vorbim despre obiecte care se afla in apropiere de planeta Neptun, dar totusi la marginea sistemului nostru solar, ele fiind complet inghetate pentru ca se afla la o distanta atat de mare in comparatie cu soarele care ne incalzeste zilnic.
Planeta Neptun: Anunt ULUITOR, Secretul Gasit de Cercetatori
Planeta Neptun este cu mult mai mare decat aceste obiecte, cele descoperite pana cum avand diametre de aproximativ 100 de kilometri, insa acestea noi ar fi ceva mai mari. Vorbim despre peste 145 de obiecte care au dimensiuni usor mai mari decat cele pe care cercetatorii le-au descoperit pana acum, ele fiind privite ca mici planete ce se regasesc aproape de planeta Neptun, dar foarte departe de Pamant, ceea ce e oarecum de asteptat.
“Au fost găsite 16 TNO confirmate în datele DES. Dintre acestea, 145 sunt obiecte noi, care nu au fost descoperite anterior. Aceste TNO variază de la 30 până la 90 de ori distanța Pământului față de soare. Prin comparație, Pluto, cel mai cunoscut TNO (și planeta pitică), este de 40 de ori mai mare decât această distanță. Ei orbitează în limitele exterioare reci ale sistemului nostru solar, dincolo de Neptun, luând sute de ani să orbiteze soarele o dată.”
Planeta Neptun se afla la o distanta de sub 30 de ori distanta dintre Pamant si soare, insa aceste corpuri noi se afla la distante cuprinse intre de 30 de ori si 90 de ori cea dintre planeta noastra si soare. Planeta Neptun are in preajma sa si o alta “planeta pitic”, Pluto, aceasta fiind la de 40 de ori distanta dintre Pamant si soare, deci toate cele 145 de obiecte noi din marginea sistemului nostru solar sunt extrem de departe de noi, si foarte greu de observat in continuare.
Planeta Neptun este inghetata complet deoarece este atat de departe de soare, iar cercetatorii spun ca si cele 145 noi sunt in aceeasi situatie, fara a putea deocamdata sa si estimeze temperaturile de pe suprafata lor.
This post was last modified on apr. 12, 2020, 5:56 PM 17:56