Raed Arafat vine astazi cu o avertizare foarte importanta pentru toti romanii care s-au relaxat in aceasta perioada, refuzand sa mai stea in case, sa poarte masca, totul ca si cum Coronavirus a trecut, iar infectarea nu te tine cel putin o luna in spital si izolare, chiar si ca asimptomatic, daca esti testat.
Raed Arafat spune ca e posibil ca noi restrictii sa fie impuse daca toata aceasta relaxare va duce la o crestere a numarului de cazuri, ceea ce e perfect posibil pentru ca toate plimbarile fara masca, in grupuri mari, cresc riscul de infectare.
Raed Arafat face aceasta avertizare pentru ca in cele 2 saptamani pana la 15 mai, cand ar putea fi ridicate unele restrictii, poate fi stricat tot ceea ce s-a facut in ultimele saptamani, iar sacrificiul facut de milioane de romani poate fi anulat din cauza catorva.
“Pentru unii se pare că relaxarea deja a început. Şi deja a început într-un fel fără absolut nicio limită, adică circulaţia este aproape la fel ca înainte (…). Nu ştiu cum se comportă oamenii la ţară, tot auzim că acolo şi mai puţin se respectă regulile. Am trecut prin nişte sate în care oamenii aveau mască pe faţă. Adică, unii ascultă şi înţeleg situaţia, dar sunt unii care nu înţeleg. Ce spunem noi acum? Noi spunem următorul lucru: da, din 15 mai încercăm să începem relaxarea, gradual, cu adaptarea.
În acest moment trebuie să respectăm regulile pe care le avem pentru ultimele două săptămâni şi sperăm să fie ultimele. Nu respectăm regulile, s-ar putea să ne trezim că nu sunt ultimele două săptămâni. S-ar putea să impună şi alte restricţii, dacă noi ne trezim cu un număr exploziv de cazuri şi terapiile intensive blocate şi cu bătrânii afectaţi.
Dar deja nu mai avem răbdare pentru încă două săptămâni să rămânem fără anumite activităţi care poate unele dintre ele ne-ar duce înapoi total. Dacă începem socializarea înapoi, dacă începem şi insistăm că vrem să mergem la restaurante, vrem să deschidem restaurantele, vrem să facem asta, totul din 15 (mai n.red), clar că s-ar putea să scape de sub control treaba. Nimeni nu zice că nu se vor deschide restaurantele, dar nimeni nu zice că se vor deschide din 15 mai. Nimeni nu zice că se vor redeschide cum au fost înainte, vor fi adaptări pentru fiecare lucru. Cinematografele, teatrele s-ar putea să nu se deschidă de la început, să se deschidă mai târziu, când vedem că răspândirea este totuşi sub control.”
This post was last modified on mai 1, 2020, 9:42 AM 09:42