Varful pandemiei de Coronavirus a fost depasit, conform ministrului Nelu Tataru, iar Ministerul Sanatatii se pregateste sa aprobe cel de-al treilea val de masuri de relaxare, asta in ciuda faptului ca se inregistreaza in continuare numere de infectari destul de mari in fiecare zi.
Numarul de vindecari este in continua crestere, 68% dintre cei infectati cu noul Coronavirus fiind declarati vindecati, deci peste 6000 raman in continuare in spitale, iar din pacate aproape 200 de persoane sunt la terapie intensiva.
Desi astazi sunt raportate doar 151 de cazuri noi de infectare cu noul Coronavirus, vorbim si despre cel mai mic numar de teste facut in 24 de ore din ultimele saptamani, aproximativ 4000, astfel ca raportarea cu numar mic de infectari nu e prea relevanta.
Asta inseamna ca trebuie sa fim in continuare extrem de atenti la ceea ce se intampla in Romania, si trebuie sa fim foarte vigilenti pentru ca virusul nu a disparut dintre noi, iar daca situatia degenereaza se vor reintroduce unele masuri de restrictie.
“Până astăzi, 30 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.133 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.046 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 382 |
2. | Arad | 697 |
3. | Argeș | 257 |
4. | Bacău | 506 |
5. | Bihor | 586 |
6. | Bistrița-Năsăud | 334 |
7. | Botoșani | 750 |
8. | Brașov | 743 |
9. | Brăila | 28 |
10. | Buzău | 191 |
11. | Caraș-Severin | 112 |
12. | Călărași | 94 |
13. | Cluj | 548 |
14. | Constanța | 279 |
15. | Covasna | 229 |
16. | Dâmbovița | 292 |
17. | Dolj | 222 |
18. | Galați | 594 |
19. | Giurgiu | 216 |
20. | Gorj | 142 |
21. | Harghita | 129 |
22. | Hunedoara | 632 |
23. | Ialomița | 360 |
24. | Iași | 551 |
25. | Ilfov | 527 |
26. | Maramureș | 98 |
27. | Mehedinți | 112 |
28. | Mureș | 680 |
29. | Neamț | 882 |
30. | Olt | 80 |
31. | Prahova | 110 |
32. | Satu Mare | 61 |
33. | Sălaj | 91 |
34. | Sibiu | 503 |
35. | Suceava | 3.515 |
36. | Teleorman | 144 |
37. | Timiș | 505 |
38. | Tulcea | 146 |
39. | Vaslui | 162 |
40. | Vâlcea | 30 |
41. | Vrancea | 617 |
42. | Mun. București | 1.961 |
43. | – | 35 |
TOTAL | 19.133 |
Totodată, până acum, 1253 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov și Harghita, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 151 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 160 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.993 de persoane. Alte 98.403 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 425.819 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 429 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.000 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 29 mai a.c., 69 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.”