Guvernul Romaniei, prin MAI, a publicat astazi lista tarilor pentru care este eliminata izolarea la domiciliu la reintoarcerea in tara, incepand cu data de 15 iunie, pentru toate persoanele asimptomatice, masura fiind zvonita inca de zilele trecute.
Guvernul Romaniei a inclus pe aceasta lista destul de multe tari din Uniunea Europeana, insa dintre cele de mare interes vedem Austria si Germania, unde exista mult muncitori romani, plus Bulgaria si Grecia, unde multi merg in vacante, deci stiti acum ce se intampla si cand va intoarceti acasa.
“Lista țărilor din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare a fost aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență
Astăzi, 13 iunie, a avut loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, desfășurată on-line, pentru aprobarea listei cu statele din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare.
Astfel, statele pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare, pentru persoanele asimptomatice care vin în România, sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
Lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.
Totodată, zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției se vor relua în condițiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, cu modificările și completările ulterioare.
Măsurile aprobate se aplică începând cu data de 15.06.2020, ora 00:00.”
This post was last modified on iun. 13, 2020, 9:28 PM 21:28