Din pacate situatia privind infectarile cu noul Coronavirus in Romania merge intr-un sens negativ si complet contrar celorlalte tari importante din Europa, la noi numarul de infectari crescand pana aproape de valorile mari din aprilie si mai, ceea ce este foarte ingrijorator.
Numarul de vindecari noi dupa infectarea cu noul Coronavirus nu mai poate depasi numarul de infectari noi, iar tot mai multe persoane ajung la terpie intensiva, situatia putand deveni foarte grava pentru ca multa lume nu respecta masurile de siguranta.
”Până astăzi, 14 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 21.999 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.719 au fost declarate vindecate și externate.
Având în vedere creșterea numărului de cazuri noi din ultimele zile, pentru care a fost confirmată infectarea cu noul coronavirus (COVID-19), reluăm apelul către populație pentru respectarea cu strictețe a măsurilor generale de protecție sanitară – purtarea măștii în spații închise, păstrarea distanței față de alte persoane, evitarea atingerii suprafețelor comune și a contactului direct, igienizarea frecventă a mâinilor.
Atragem atenția asupra faptului că, în absența asimilării conduitei sanitare responsabile, instituirea măsurilor de relaxare pentru reluarea activităților sociale și economice crește riscul de răspândire a virusului. Din acest motiv, contextul epidemiologic impune conformarea la măsurile de protecție sanitară printr-o atitudine precaută, preventivă, responsabilă, care să permită autorităților continuarea măsurilor pentru redeschiderea altor tipuri de activități.
Până astăzi, 1410 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 13.06.2020 (10:00) – 14.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Iași, Olt, Sibiu și Suceava.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 165 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.985 de persoane. Alte 97.750 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 560.596 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 391 deapeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.372 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 288 desancţiuni contravenţionale, în valoare de 160.450 delei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, afost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 13 iunie a.c., 62 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.393 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 29 au fost dec larați vindecați: 9 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.”
This post was last modified on iun. 14, 2020, 1:08 PM 13:08