X

Ministerul Sanatatii: ce se va intampla la final de luna iulie

Ministerul Sanatatii, prin ministrul Nelu Tataru, ne ofera o veste care ar trebui sa ne bucure, daca se va dovedi a fi adevarata, mai ales ca nu e prima oara cand acest lucru ne este spus de catre omul care conduce de ceva vreme batalia impotriva Coronavirus.

Ministerul Sanatatii se asteapta ca la final de iulie, inceput de august, sa putem reintra intr-o viata cvasinormala, iar pandemia de Coronavirus sa incetineasca, acest lucru fiind spus inca de prin luna mai de Nelu Tataru, si chiar daca acum lucrurile par a fi departe de asa ceva, poate ca va avea in sfarsit dreptate.

“Suntem de două săptămâni într-o creştere a numărului de cazuri, dar putem gestiona aceste cazuri. Ar trebui totuși ca cei care şi-au asumat măsuri de relaxare, dincolo de Guvern sau Ministerul Sănătății, să le și respecte. Recomand în continuare prudență, precauție, reguli de igienă, distanțare fizică, purtarea măștii în spații închise sau în mijloacele de transport în comun.

Avem și astăzi 388 de cazuri, avem și astăzi 205 cazuri în Terapie Intensivă. Avem prezență în Primiri Urgențe. Avem orașe și spitale care au terapiile intensive pline și trebuie să transferăm în altă parte. Mă repet, cred că ne-am relaxat un pic cam devreme.

La sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august trebuie să ne aşteptăm la o viaţă cvasinormală. Spun cvasinormală în contextul în care va trebui să ne obişnuim cu persistenţa acestui virus un an sau doi, cu transmiteri subliminale, cu uşoare valuri cum le vedem la gripa sezonieră. Dar, ca să ajungem la acest lucru, trebuie să respectăm nişte reguli.”

This post was last modified on iul. 2, 2020, 10:00 AM 10:00

Disqus Comments Loading...