Calea Lactee este galaxia care ne gazduieste, iar Pamantul este una dintre milioanele, peste milioanele, de planete care fac parte din ea, insa vorbim totusi despre doar o parte din ceea ce este cunoscut. Recent unii cercetatori au descoperit ca in jurul gaurii negre din centrul galaxiei Calea Lactee s-ar afla cateva mii de planete care sunt foarte similare cu Pamantul, iar asta vine ca o surpriza extremd e mare, care a luat prin susprindere si multi alti cercetatori.
Calea Lactee ar avea zeci de mii de planete de acest gen in jurul gaurii negre supermasive din galaxia noastra, ele fiind formate dn norii care sunt prinsi in norul de acretie al gaurilor negre. Planetele de acest gen din Calea Lactee ar fi de pana la 10 ori mai mari decat Pamantul, si de diverse tipuri, insa interesant este ca ele ar fi ascunse de norii din discul de acretie al unei gauri negre, deci nu ar fi chiar atat de usor de observat de pe planeta noastra.
Calea Lactee: INCREDIBIL, Anuntul care a ULUIT Cercetatorii
Calea Lactee ar avea aceste formate intr-o perioada extrem de lunga de timp, iar asta pentru ca o planeta este un obiect urias care necesita milioane de ani pentru a ajunge in forma pe care o cunoastem noi. Desigur ca nu toate gaurile negre supermasive, precum cea din Calea Lactee, au planete de acest gen formate in jurul lor, astfel ca vorbim despre un fenomen care nu se intampla chiar atat de des in univers, chiar daca exista foarte multe gauri negre.
“Ca o consecință naturală a proceselor elementare de creștere a prafului, am descoperit că o nouă clasă de planete se poate forma în jurul găurilor negre supermasive (SMBHs). Am investigat o cale de creștere de la monomeri de praf înghețat de dimensiune submicronă la corpuri de dimensiuni terestre în afara „liniei de zăpadă”, localizate mai multe parsecuri de la SMBH-uri în nuclee galactice active cu luminozitate scăzută (AGNs). Spre deosebire de discurile protoplanetare, „bariera de derivă radială” nu împiedică formarea de planeteimale.”
Calea Lactee ar gazdui zeci de mii de planete in jurul gaurii sale negre, dar e iimprobabil ca vreuna sa poata gazdui viata din cauza conditiilor de formare, si a celor in care exista in jurul unei gauri negre. Fara o stea care sa ii ofere lumina, o planeta nu prea are sanse de a gazdui vreun fel de viata, insa avand in vedere ca e improbabil ca in timpul vietii noastre sa ajunga vreun pamantean in centrul galaxiei Calea Lactee, adevarul nu-l vom sti prea curand.
Calea Lactee este foarte vasta, si am explorat o parte atat de mica din ea, incat exista atat de multe necunoscute de observat si in ciuda incercarilor cercetatorilor, e greu sa gasesti chiar tot.