Planeta Venus este astazi in centrul unui uimitor anunt care a surprins foarte multa lume, iar asta in conditiile in care vorbim despre ceva ce nu se intampla chiar atat de des pe cer, dupa cum unii dintre voi prea bine stiti deja. Planeta Venus va deveni vizibila intr-o forma speciala in cursul noptii de astazi spre maine, urmand a putea si observata pe cer in apropiere de luna, dar intr-o formula mult mai interesanta decat de obicei.
Planeta Venus va fi vizibila aproape de luna cu doar cateva ore inainte de rasarit, cam peste tot pe glob, in functie de ora din fiecare locatie, iar cei care vor dori sa o urmareasca, vor avea parte de un spectacol interesant. Planeta Venus urmeaza sa fie vizibila pe cer intr-o forma mai luminoasa chiar si decat cea mai luminoasa stea de pe cerul instelat, fiind spre dimineata la o distanta de 142.8 milioane de kilomentri de Pamantul pe care ne aflam acum.
Planeta Venus: UIMITORUL Anunt, De ce este Lumea SURPRINSA
Planeta Venus si luna vor fi cele mai luminoase obiecte de pe cer in cursul diminetii de maine, astfel ca daca nu veti dormi aproape de rasarit, veti avea ocazia de a le urmari in dansul lor prin universul vast. Fenomenul acesta nu se intampla chiar atat de des precum ati crede unii dintre voi, astfel ca spectacolul care va fi vizibil pe cer in aceasta noapte va fi unul care e posibil sa fie extrem de interesant, mai ales ca implica si planeta Venus, printre altele.
Planeta Venus este vizibila in mod obisnuit pe cer intr-o varietate de circumstante, insa acum totul va fi cu atat mai interesant pentru ca vorbim despre o prezenta care va depasi aproape oricare alta, din punct de vedere al iluminarii. Planeta Venus revine in putere pe cerul instelat, dupa o plimbare in jurul soarelui, care a si acoperit-o pentru o perioada de timp, astfel ca astronomii amatori au iar ocazia de a o observa asa cum au mai vazut-o acum cateva luni.
Planeta Venus va ramane in continuare vizibila pe cer si in urmatoarele saptamani, insa nu va mai fi la fel de bine iluminata precum este in aceasta dimineata, ceea ce unii dintre astronomii amatori stiu deja.
This post was last modified on sept. 13, 2020, 4:00 PM 16:00