Raed Arafat a facut astazi un anunt foarte important, si spune ca e posibil sa vedem noi masuri luate de catre autoritatile din Romania din cauza pandemiei de Coronavirus, ceva ce pana acum nu prea a fost discutat cu seriozitate de catre autoritatile din tara noastra, dar lucrurile devin foarte serios.
Raed Arafat spune ca nu se va impune starea de urgenta, si nici macar noi restrictii nu ar trebui sa vedem, insa ar urma sa fie luate alte masuri menite sa asigure respectarea masurilor de siguranta pe care autoritatile din Romania le impun pentru cetateni, dar si diversele afaceri din tara.
“Nu ştiu dacă este vorba de o stare de urgenţă, dar vorba de măsuri care să fie luate suplimentar din cauza creşterii numărului cazurilor, asta este posibil. Noi tot timpul am zis că este posibil ca să se ia măsuri locale, măsuri zonale care să fie intensificate, iar controalele să fie intensificate pentru că trebuie să controlăm această creştere. Nimeni nu a vorbit concret de o stare de urgenţă sau nimeni nu a spus – sau cel puţin nu am auzit eu – că va fi instituită o stare de urgenţă.
Trebuie să fie totuşi instituite unele măsuri pentru că unele prefecturi au început să le instituie, unde cifra este mai mare, incidenţa e mai mare, să instituie nişte reguli judeţene, locale, în anumite localităţi şi ne putem aştepta să crească astfel de măsuri. (…) La acest moment nu se discută de închidere sau de lockdown, cum ziceţi, în acest moment nu.” a declarat Raed Arafat la DIGI 24.
This post was last modified on oct. 3, 2020, 8:44 PM 20:44