Nelu Tataru a facut astazi un anunt foarte important cu privire la reimpunerea unei carantine totale in Romania, ceva de care foarte multa lume se teme pentru ca numarul de cazuri a crescut extrem de mult in ultimele saptamani, ajungand in punctul in care avem aproape 5000 de cazuri noi zilnic.
Nelu Tataru spune ca in momentul de fata nu se impune o reinstaurare a starii de urgenta, si mai apoi a carantinei totale, ci e nevoie ca oamenii sa respecte masurile de protectie, deci vom vedea in continuare cresteri uriase ale numerelor de cazuri zilnice de infectare cu noul Coronavirus.
“Nu se impune acest lucru. După cum ştiţi, probabil, noi adaptăm restricţiile şi măsurile la nivel local. Fiecare comitet judeţean pentru situaţii de urgenţă se adaptează după indicele pe care îl primeşte de la DSP, la 24 de ore, iar evaluarea măsurilor, după 48 de ore, sunt cele care sunt puse în practică.
După cum ştiţi, avem 4.848 de cazuri noi, dar avem şi 37.000 de teste lucrate. Noi urmărim cazurile de terapie intensivă, precum şi decesele. Nu rămâne decât să respectăm aceleaşi reguli pe care le avem şi să ne gândim că, totuşi, există un personal medical care trebuie să gestioneze un număr mare de cazuri.” a declarat Nelu Tataru la DIGI 24.
This post was last modified on oct. 21, 2020, 6:36 PM 18:36