X

Facebook sustine vaccinarea antigripala in Romania

Facebook surprinde pe toata lumea cu decizia de a lansa o campanie de informare pentru a-i ajuta sa inteleaga pe romani de ce vaccinarea antigripala este buna, si mai jos aflati de ce.

“București, 30 octombrie 2020 – Pandemia provocată de COVID-19 a arătat rolul important pe care îl are prevenția pentru protejarea sănătății. Potrivit experților în sănătate publică, va mai dura până când un vaccin împotriva COVID-19 va fi aprobat și disponibil pe scară largă. Cu toate acestea, există măsuri pe care oamenii le pot lua chiar și acum, pentru a avea grijă de sănătatea lor și a fi în siguranță, așa cum este, de exemplu, administrarea vaccinului gripal sezonier. Ținând cont de acest lucru, Facebook își arată implicarea și anunță pașii realizați pentru a sprijini efortul de vaccinare.

În primul rând, o campanie de informare asupra vaccinului antigripal se va derula în cadrul platformei de socializare, începând de sâmbătă, 31 octombrie. Cetățenii din România, precum și din alte țări europene, vor putea vedea anunțuri pe Facebook, care îi vor direcționa către informații generale despre vaccinul antigripal și despre cum îl pot obține, inclusiv care este cea mai apropiată locație de unde își pot achiziționa vaccinul. De asemenea, Facebook va prezenta memento-uri și informații despre vaccinul antigripal, provenite de la autoritățile sanitare, atât în News Feed, cât și în cadrul Centrului de Informații COVID-19.

Mai mult, Facebook a introdus o nouă politică la nivel global care interzice reclamele ce descurajează oamenii să se vaccineze. Aceasta este o extensie a unei politici inițiate de Facebook, care nu permitea reclame ce conțineau date eronate despre vaccin, ele fiind identificate de către organizațiile de sănătate la nivel mondial. De exemplu, acum, Facebook va putea șterge orice anunț ce prezintă informații care descurajează utilizarea vaccinului.

Nu în ultimul rând, Facebook colaborează cu organizații mondiale de sănătate, inclusiv OMS și UNICEF, pentru a dezvolta campanii care să contribuie la creșterea ratelor de imunizare.”

This post was last modified on oct. 30, 2020, 4:10 PM 16:10

Disqus Comments Loading...