X

Politia Romana: atentie la falsele reduceri cu ocazia Black Friday 2020

Politia Romana a emis in aceasta seara o noua avertizare privind reducerile false din perioada campaniilor de Black Friday 2020, si exista foarte multe de care trebuie sa va feriti pentru ca unele magazine online nu au tocmai reducerile cele mai bune de care sa profitati in aceasta perioada.

“Poliția Română, alături de agențiile de aplicare a legii din alte 15 state, participă la campania internațională dedicată comercianților on-line ,,Vinde în siguranță”.

Activitatea are ca obiectiv informarea comercianților on-line cu privire la cele mai bune măsuri de siguranță pe care le pot lua, în contextul viitoarelor campanii comerciale.

Black Friday sau Cyber Monday se apropie, iar realizarea cumpărăturilor on-line a devenit din ce în ce mai ușoară, însă trebuie avută în vedere siguranța acestor achiziții.

Pandemia COVID-19 a determinat și mai mulți consumatori să se orienteze spre comerțul on-line. Pentru companii, această tendință aduce atât provocări, cât și oportunități, dar însemnă și un risc mai mare de fraude cărora le pot cădea victime comercianții și cumpărătorii.

Campania din acest an se adresează comercianților care vând on-line – #SellSafe (#VindeÎnSiguranță).

Prin această campanie de conștientizare, lansată astăzi, agențiile de aplicare a legii din 16 țări s-au alăturat Centrului European de Criminalitate Cibernetică (EC3) al Europol și Merchant Risk Council, pentru a împărtăși sfaturi practice cu privire siguranța cumpărăturilor on-line.

Campania se desfășoară sub egida eComm2020 și vizează, în mod special, comercianții on-line, ajutându-i să identifice mai bine fraudele pe platformele lor și să ia măsuri pentru a-și proteja afacerea și clienții împotriva acestor atacuri.”

This post was last modified on nov. 9, 2020, 8:36 PM 20:36

Disqus Comments Loading...