Nelu Tataru a anuntat faptul ca in Romania urmeaza sa fie facuta o schimbare de legislatie pentru ca testepe antigen, cele rapide, pentru detectarea infectiei cu noul Coronavirus, sa poata fi certificate de catre Ministerul Sanatatii, si sa poata fi folosite in conditii de siguranta in tara noastra.
Nelu Tataru vrea ca aceasta schimbare sa fie facuta pentru ca infectia cu noul Coronavirus sa poata fi detectata mult mai usor de catre autoritati, si izolarea, plus eventualul tratament, sa inceapa cat se poate de repede pentru oamenii care au nevoie de asa ceva in Romania.
“Testele rapide de detecţie a antigenelor SARS Cov-2, la fel ca toate dispozitive medicale, trebuie utilizate în conformitate cu instrucţiunile producătorilor. În România, testele rapide
antigen sunt folosite în prezent pentru triajul simptomaticilor în unităţile de primiri urgenţe şi în compartimentele de primiri urgenţe, având în vedere necesitatea de a descongestiona cât mai rapid, dar şi în siguranţă, aceste zone.
Această decizie a fost adoptată conform recomandărilor OMS şi ECDC şi susţinută de Comisia de management clinic si epidemiologic al infectiei COVID a Ministerului Sănătăţii. Pentru a creşte accesul populaţiei la diagnostic, Ministerul Sănătăţii încurajează extinderea utilizării acestui tip de testare, dar într-un cadru reglementat, în conformitate cu recomandările organismelor internaţionale OMS şi ECDC şi în beneficiul superior al persoanelor testate şi al populaţiei generale.”