Vaccinul impotriva COVID-19 urmeaza sa ajunga in Romania intre Craciun si Anul Nou, sau cel putin asta spune Valeriu Gheorghita, coordonatorul campaniei de vaccinare din Romania, si asta inseamna ca din ianuarie va incepe intr-adevar imunizarea populatiei.
Pandemia COVID-19 continua sa genereze multe cazuri noi in fiecare zi in Romania, si asta in conditiile in care vorbim despre teste putine facute de catre autoritati, asa ca vaccinarea in masa ar fi necesara, si singura solutie pentru a se putea reveni la o viata normala.
Tot Valeriu Gheorghita a spus ieri ca vaccinarea impotriva COVID-19 se va face pe baza de programare, atat online, cat si de la medicul de familie, sau de la angajator, astfel ca n-ar trebui sa poata merge toata lumea chiar cand vrea pentru a-si face vaccin.