Yale Linus este o noua incuietoare inteligenta lansata pentru romanii din toata tara de catre celebrul producator de sisteme de securitate, cu detalii oferite mai jos.
“Yale, expertul în securitate la domiciliu, a lansat Linus®, o încuietoare inteligentă pentru ușă, fără cheie, concepută pentru a securiza și îmbunătăți accesul în locuințe, dar și pentru a deschide noi orizonturi în ceea ce privește accesul la servicii la domiciliu cum ar fi livrări, închiriere pe termen scurt, curățenie sau babysitting. Pe piața locală, brandul Yale este parte a companiei ASSA ABLOY România, filială a grupului suedezo – finlandez cu același nume, lider global în soluții de acces.
Noua încuietoare inteligentă Linus® de la Yale permite utilizatorilor să încuie și să descuie ușa de oriunde s-ar afla. Având la bază o tehnologie software avansată și beneficiind de aplicația mobilă intuitivă Yale Access, Linus® permite intrarea fără cheie. Aceasta oferă utilizatorilor săi posibilitatea de a vedea cine și când vine, de a acorda chei virtuale pentru oaspeți și de a verifica dacă ușa este deschisă sau închisă.
Un avantaj major al Linus® este faptul că poate transforma orice ușă într-una inteligentă, deoarece poate fi integrată cu ușurință, fără asistență tehnică, pe orice tip de ușă nouă sau deja existentă. Dispunând de tehnologie de ultimă generație, încuietoarea inteligentă se conectează și cu sistemele smart home de top din locuință, cu cele de asistență vocală și cu platformele de închiriere a caselor, pentru un control și o gestionare ușoară a accesului.
“Ne bucurăm că putem lansa pe piața din România un produs precum Yale Linus® deoarece am observat tot mai mult, în ultimii ani, dorința românilor de a utiliza produse smart pentru casă. Cu noua încuietoare inteligentă de la Yale suntem convinși că oferim cea mai bună soluție pentru un acces sigur, încorporând un design deosebit”, a declarat Florin Tihulcă, Managing Director ASSA ABLOY Opening Solutions România.
Îmbinare între tehnologie inovatoare și design de ultimă generație
Recunoscut pentru designul său elegant, inteligent și pentru calitatea materialelor în cadrul Red Dot Awards, European Product Design Awards și Ambient Awards de la CES Las Vegas la începutul acestui an, Linus® este un punct de plecare perfect pentru ceea ce înseamnă astăzi o casă elegantă și inteligentă, în același timp.
Ceea ce diferențiază cu adevărat Linus® de alte încuietori inteligente de pe piață este faptul că încorporează o expertiză de peste 180 de ani în securitate și inovație, pe lângă un design uimitor, datorită echilibrului perfect dintre formă și funcție. Acest lucru înseamnă că utilizatorii se pot bucura de liniște știind că folosesc cea mai recentă soluție de securitate a casei, cu funcționalități noi, beneficiind de avantajul faptului că Linus® se potrivește cu orice stil de decor.
Pentru a proiecta Linus®, Yale a colaborat cu renumitul designer elvețian Yves Béhar, fondator și CEO al Fuseproject, companie de design industrial și dezvoltare de brand premiată internațional, ce a creat identități de marcă pentru clienți precum Apple, Hewlett-Packard și Silicon Graphics. Potrivit acestuia, Linus® reprezintă îmbinarea perfectă a unui soft cu o piesă hardware care se potrivește în viața de zi cu zi și în orice locuință.
„Din perspectiva mea, tehnologia trebuie să se integreze în ambientul casei, dar să fie, în același timp, în centrul atenției în ceea ce privește funcționalitatea. Crearea unei tehnologii frumoase înseamnă a face ceva discret și care devine parte a infrastructurii casei și nu este doar un gadget”, a subliniat Yves Béhar.
Cu un finisaj uimitor din metal periat în nuanțe de argintiu sau negru, încuietoarea inteligentă lansată de Yale oferă funcționalități suplimentare, ușurință în utilizare și se potrivește caselor elegante și moderne.
Funcții inovatoare precum blocare / deblocare automată și conectivitate mobilă
Linus® poate adăuga funcționalitate, dar și stil unui obiect comun pe care îl deține fiecare casă sau apartament – o ușă. Astfel, există posibilitatea încuierii automate a ușii atunci când locatarii sunt plecați pentru o zi, fie imediat după închidere, fie după o anumită perioadă de timp prin intermediul aplicației mobile Yale Access. Când aceștia revin acasă, cu ajutorul funcției de deblocare automate, ușa se va descuia, mulțumită tehnologiei geo-fencing, fără a mai fi necesare cheile.
Cel mai important aspect este că locatarii pot scăpa de grija încuierii ușii. Prin intermediul aplicației Yale Access, poate fi verificată starea ușii în orice moment. Pentru un plus de confort, Linus® dispune de tehnologia DoorSense™ care anunță dacă ușa este închisă sau dacă a fost lăsată întredeschisă.
Aplicația mobilă intuitivă Yale Access permite utilizatorilor accesul și controlul încuietorii inteligente de la distanță, printr-o simplă atingere a unui buton de pe smartphone, prin conectarea acesteia la Yale Connect Wi-Fi Bridge. De asemenea, poate fi partajat accesul în locuință cu persoanele de încredere. Totodată, aplicația oferă acces la activitatea dispozitivului, trimite notificări sau poate bloca și debloca ușa de oriunde din lume. Utilizatorii pot beneficia, de asemenea, prin conectarea la Yale Connect Wi-Fi Bridge, de integrări cu asistenți vocali, cum ar fi Apple HomeKit, Amazon Alexa, Google Assistant, dar și cu platforme de închirieri de top.
Linus® oferă flexibilitatea ca un smartphone sau un Apple Watch să devină cheia locuinței printr-o simplă atingere pentru încuierea sau descuierea ușii. Dacă totuși utilizatorul nu are acces la telefonul său sau nu dorește să instaleze aplicația, este suficient să introducă un cod PIN folosind tastatura inteligentă Yale pentru a deschide ușa. Deja recunoscut pentru că oferă o experiență remarcabilă pentru utilizator, Linus® a fost nominalizat la Premiile UX Design 2020 din mai multe sute de participanți din 34 de țări.
Ca parte a ecosistemului Yale Access, Linus® poate fi conectat cu alte produse din gamă, seifurile inteligente, încuietorile inteligente pentru dulap și alarmele inteligente Yale. Pentru mai mult confort, alarmele inteligente sunt dezarmate automat atunci când încuietoarea este descuiată prin sistemul Yale Access. Integrările cu partenerii Yale precum sisteme smart home de top, asistenți vocali și platforme de închirieri ca Airbnb oferă un plus de siguranță și ușurință în utilizare. Încuietoarea inteligentă Linus® nu trebuie decât conectată cu asistentul vocal preferat pentru a încuia, descuia și verifica starea ușii.
Yale Linus® – ideal pentru pasul următor în accesul la servicii la domiciliu
Împreună cu partenerii săi, Yale Linus® și aplicația Yale Access au potențialul de a deschide o gamă largă de posibilități unice, inclusiv livrare în domiciliu, închirieri de locuințe pe termen scurt și servicii precum curățenie sau babysitting – toate acestea pentru a simplifica viețile deja presate de timp.
Numai serviciile de livrare la domiciliu vor elimina unele dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă astăzi cumpărătorii online. Cu Linus®, obstacolele de zi cu zi, cum ar fi livrările eșuate din cauza lipsei de acasă și locațiile incomode de preluare vor deveni o grijă a trecutului. Fie că utilizatorul încuietorii inteligente este proprietarul unei case de vacanță de închiriat, un client al serviciilor de curățenie și de plimbare a câinilor sau cineva interesat să primească asistență medicală la domiciliu și livrări, funcționalitățile Linus® și ale aplicației Yale Access vor ajuta ca aceștia să își poată gestiona timpul mai bine.”