LUNA, satelitul natural al Pamantului, nu a avut un proces de formare chiar atat de simplu, cupa cum unii dintre voi stiati deja, ea luand forma in urma unui eveniment important care a implicat o coliziune, conform unor teorii. Principala dintre ele spune ca Pamantul a fost lovit de o alta planeta, de dimensiunea Marte, care a fost denumita Theia, iar in urma acestui impact a fost formata si luna, dar la o distanta foarte mare de timp dupa el.
LUNA are in clipul video de mai sus prezentata o simulare pentru ceea ce ar putea fi procesul sau de formare, iar asta pentru ca oamenii de stiinta incearca de ceva vreme sa ajunga la o conluzie din acest punct de vedere. Pana acum nimic nu ne-a prezentat exact cum a fost formata luna, insa iata ca avem si o reprezentare video pentru ceea ce s-ar fi intamplat cu miliarde de ani in urma langa planeta noastra, chiar daca nimeni nu stie totul foarte clar.
LUNA: VIDEO INCREDIBIL care Arata Procesul sau de Formare
LUNA a avut nevoie de o foarte lunga perioada de timp pentru a ajunge la forma pe care o cunoastem astazi, iar ceea ce vedeti mai sus este modul in care resturile ramase in urma impactului s-au transformat in satelitul natural al Pamantului. Pentru ca acest proces de formare sa aiba loc a fost nevoie de mult timp si forta gravitationala a Pamantului, cea care a tinut luna langa planeta pana acum, dar asta e doar ceva temporar, nu permanent.
LUNA s-a format langa Pamant, si a ramas aici in orbita, dar daca nu ar fi existat acea coliziune cu miliarde de ani in urma, nimic din ceea ce vedem pe cer nu ar fi existat, ceea ce ar fi lasat un mare gol. Pe de alta parte, oamenii de stiinta inca nu stiu foarte sigur cum anume s-a format luna, si ceea ce vedem mai sus e doar bazat pe teoria principala, insa exista si altele care prezinta alte moduri de formare pentru corpul cosmic.
LUNA nu a fost doar formata in jurul Pamantului, ci are si un impact asupra evolutiei sale.