Calea Lactee este galaxia din care facem parte, cu milioane peste milioane de planete care se deplaseaza prin interiorul sau impreuna cu cel putin la fel de multe milioane de stele, si noi cunoastem putine dintre ele. In ciuda acestui lucru, oamenii de stiinta au descoperit ca in Calea Lactee exista mult mai multe planete similare cu Pamantul decat s-a crezut pana in momentul de fata, iar asta inseamna ca sansele ca viata sa existe pe ele sunt cu atat mai mari.
Calea Lactee ar fi avut multe planete formate de la bun inceput cu apa pe ele, asa cum au descoperit cercetatorii universitatii din Copenhaga in urma unor studii indelungate facute cu privire la galaxia noastra. Conform acestora, atunci cand Pamantul s-a format in Calea Lactee, acesta ar fi avut apa printre materialele care s-au combinat pentru ca planeta sa ie creata, ceva ce pana acum mai nimeni nu a luat in serios ca fiind cu adevarat posibil in realitate.
Calea Lactee: ULUITOARE Descoperire care SURPRINDE Omenirea
Calea Lactee are multiple tipuri de paricule care se deplaseaza prin interiorul sau la viteze mari, iar printre acestea se numara gheata si carbonul, doua dintre cele care au stat la baza formarii Pamantului. Cercetatorii afirma ca pana in momentul in care Pamantul a ajuns la 1% din masa pe care o are acum, planeta ar fi adunat o multitudine de astfel de particule, insa ele au fost doar baza planetei pe care o stim astazi, multe altele fiind combinate deasemenea.
“Toate datele noastre sugerează că apa a făcut parte din elementele terestre, chiar de la început. Și deoarece molecula de apă apare frecvent, există o probabilitate rezonabilă ca aceasta să se aplice tuturor planetelor din Calea Lactee. Punctul decisiv pentru prezența apei lichide este distanța planetei de steaua sa.”
Calea Lactee ar avea foarte multe alte planete formate in fix acelasi mod in interiorul sau, iar asta pentru ca aceste particule combinate pentru a forma Pamantul ar sta la baza formarii generale a planetelor prin galaxie. Desigur ca totul se bazeaza pe o serie de simulari si calcule matematice facute de catre oamenii de stiinta din Copenhaga, si nu pe ceva real pentru ca e imposibil de monitorizat intreaga galaxie pentru a afla asemenea informatii.
Calea Lactee este foarte mare, si e foarte posibil ca aceste informatii sa fie reale, sau false, insa va mai trece destul timp pana cand vom avea date care sa confirme, sau sa infirme, acest lucru.