Vaccinul AstraZeneca pentru imunizare impotriva Coronavirus ar putea fi folosit si pentru persoane care au varsta mai mare de 65 de ani conform declaratiei facute de catre coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghita, asta dupa ce mai multe tari au procedat la fle.
Decizia se bazeaza pe experienta din Marea Britanie cu acest vaccin, care a fost folosit si la presoane de peste 65 de ani, cu o eficacitate de pana la 94%, deci ar putea fi folosit si in Romania pentru imunizarea persoanelor in varsta, ceea ce ar fi o veste extrem de buna.
“Pot spune în premieră că săptămâna trecută am făcut o solicitare oficială către comisiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii şi către Agenţia Naţională a Medicamentului, pentru reevaluarea criteriului de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca, având în vedere că au apărut date suplimentare cu privire la eficacitatea indubitabilă a acestui vaccin la persoanele cu vârste peste 55 de ani.
Avem în vedere fie creşterea pragului de vârstă la 65 de ani, fie eliminarea completă. Datele din Marea Britanie, din Scoţia, arata eficacitatea foarte bună, de peste 94% în prevenire internărilor şi a formelor de grave de boală provocată de COVID-19.
Cred că toate datele recomandă în acest moment această creştere a limitei la 65 de ani sau eliminarea ei. În marea lor majoritate, dozele AstraZeneca administrate în Marea Britanie au fost folosite la persoane cu vârsta de peste 65 de ani.”
This post was last modified on mart. 2, 2021, 12:52 AM 00:52