Guvernul Romaniei, prin vocea primului-ministru, a venit astazi cu primele informatii referitoare la pasaportul de vaccinare pe care unele tari din Europa il cer in momentul de fata, si care ar putea fi adoptat in curand pentru a usura transportul in cadrul Uniunii Europene.
Guvernul Romaniei nu este deocamdata dornic sa adopte un pasaport de vaccinare, primul-ministru afirmand ca pana in momentul vaccinarii intregii populatii, un asemenea tip de pasaport ar fi discriminatoriu pentru oameni, astfel ca vorbim despre o problema serioasa.
“Cei care se vaccinează au deja certificat de vaccinare. Este o adeverinţă care spune că te-ai vaccinat.
Nu are niciun sens să introducem un astfel de document şi asta este discuţia, ştiu, şi la nivel european. Deci, din punctul nostru de vedere, să introducem astăzi un document până când nu am dat şansa tuturor românilor să se vaccineze ar crea discriminări, pentru că sunt oameni care ar spune: Ok, eu vreau să mă vaccinez, dar nu am putut, pentru că nu au fost vaccinuri şi atunci nu înţeleg de ce altcineva care s-a vaccinat şi a fost într-o altă etapă şi voi aţi luat decizia să se vaccineze înainte ar trebui să aibă acest certificat de vaccinare.”