Jandarmeria Romana a publicat in aceasta seara un anunt important cu privire la protestele impotriva COVID-19 care au avut loc in Romania in ultima zi, si vorbim despre zeci de localitati in care oamenii au decis sa isi exprime nemultumirea vis-a-vis de masurile menite sa-i protejeze.
Jandarmeria Romana a fost prezenta si ieri, si astazi, la protestele care au avut loc in toata tara, si va continua sa fie pentru ca este nevoie de monitorizarea situatiilor care sunt generate de protestele care au loc pentru a se asigura siguranta tuturor oamenilor.
“Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine și siguranță a participanților la protestele ce au avut loc ieri, în 24 de localități.
Permanent, pe timpul desfășurării acestor manifestații, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele legale ale nerespectării acestora.
La nicio manifestație, nu au fost înregistrate incidente de natură să tulbure ordinea publică.
Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor și participanților 219 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 99.000 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.
În 7 dintre cele 24 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.
În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea.
Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară.
Jandarmeria Română va asigura în continuare condițiile de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și va urmări permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale.”
This post was last modified on mart. 29, 2021, 10:16 PM 22:16