Jandarmeria Romana a anuntat astazi ca a aplicat peste 640 de amenzi romanilor care au protestat in peste 70 de localitati din toata Romania in cursul zilei de ieri, autoritatile incercand sa pastreze ordinea publica, desi in unele orase situatiile au degenerat.
Jandarmeria Romana a aplicat toate aceste amenzi persoanelor care au incalcat prevederile privind masurile de preventie impotriva infectarii cu noul Coronavirus, dar nu doar atat, si mai jos aveti toate detaliile despre care ar trebui sa stiti.
“Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine și siguranță a participanților la protestele care au avut loc ieri, în 70 de localități.
Permanent, pe timpul desfășurării acestor manifestații, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele legale ale nerespectării acestora.
Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor și participanților 650 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 400.000 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.
În 38 dintre cele 70 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.
În București, pe timpul protestelor au fost înregistrate situații de agresiune asupra forțelor de ordine prin folosirea de materiale pirotehnice, elemente de mobilier stradal, sticle, bucăți de asfalt și pietre. În urma acestor incidente au fost răniți 12 jandarmi și avariate 6 autospeciale.
În urma intervenției pentru restabilirea ordinii publice, 188 de persoane au fost conduse la sediile unităților de poliție, unde se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, distrugere, tulburarea ordinii si liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, furt calificat și port fără drept de obiecte periculoase.
De asemenea, la protestele din Drobeta Turnu Severin și Galați au fost înregistrate incidente în care manifestanții au agresat forțele de ordine, iar la Brăila au încercat distrugerea unui indicator rutier. Și în aceste situații, reacția jandarmilor a fost fermă, iar cei implicați au fost conduși la sediile unităților de poliție pentru continuarea și stabilirea participației fiecăruia și tragerii la răspundere. În incidentele de la Galați, 6 jandarmi au fost răniți, însă fără a avea nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituţia României şi Jandarmeria Română va asigura măsurile de ordine, astfel încât toate protestele să se desfăşoare în deplină siguranţă și va interveni ferm pentru a opri toate manifestările care tulbură ordinea publică.
În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea.”
This post was last modified on mart. 30, 2021, 12:31 PM 12:31