Valeriu Gheorghita, coordonatorul campaniei de vaccinare impotriva Coronavirus, a anuntat astazi ca Romania va vaccina in continuare toata populatia cu vaccinul AstraZeneca in ciuda faptului ca in unele tari europene procesul fie a fost oprit, fie nu se vaccineaza anumite categorii de varsta.
Valeriu Gheorghita spune ca beneficiile vaccinarii cu AstraZeneca depasesc cu mult riscurile, iar rata de detectare a trombozelor dupa imunizare cu acest ser este de 0.65 la 100.000 de persoane vaccinate, pana acum fiind imunizate 400.000 de persoane cu acest vaccin.
“Agenția Europeană a Medicamentului confirmă faptul că raportul beneficiu-risc al vaccinului de la AstraZeneca rămâne pozitiv. De asemenea, este identificată o posibilă relație de cauzalitate cu formarea de cheaguri de sânge cu caracteristici neobișnuite, asociate cu niveluri scăzute de trombocite.
In urma şedinţei de lucru, care a avut loc în cursul acestei zile, s-au desprins următoarele concluzii şi recomandări. Se continuă vaccinarea cu vaccinul de la compania AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă. Persoanele imunizate cu doza 1 vor continua rapelul cu același tip de vaccin. Persoanele care, după prima doză de vaccin, au dezvoltat un eveniment trombotic au contraindicație de vaccinare cu vaccinul de la AstraZeneca. De asemenea, în urma investigațiilor medicale pentru acele posibile cazuri, se va decide oportunitatea continuării schemei de vaccinare cu un alt tip de vaccin.”