X

Guvernul Romaniei: Ce Restrictii vor fi Ridicate pentru Paste

Guvernul Romaniei vrea ca in 2021 romanii sa poata petrece sarbatorile pascale fara aceleasi restrictii pe care le-au avut in anul 2020 cand pandemia de Coronavirus a lovit cu putere intreaga lume, si spune ca va exista mai multa libertate pentru oameni.

Guvernul Romaniei spune ca romanii vor putea merge la slujba de Inviere care va avea loc la biserici, si vor putea intra inclusiv in interior, in numar limitat, deplasarile in noaptea primei zile de Paste urmand a fi permise pana la ora 05:00 fara restrictii.

“Am avut astăzi o nouă întâlnire cu reprezentanți ai cultelor religioase din România, în perspectiva Sărbătorilor Pascale și a altor momente religioase importante din perioada următoare.
Am punctat faptul că la nivelul Guvernului nu dorim să intervenim în nici un fel în desfășurarea tradițională a sărbătorilor religioase și nu avem în vedere să introducem măsuri suplimentare față de cele existente. Așa cum am stabilit în Guvern în urma consultărilor cu reprezentanții cultelor religioase, va fi permisă circulația persoanelor în noaptea de Înviere, respectiv 1 mai-2 mai 2021, precum și în noaptea de 8 mai – 9 mai 2021 (sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramadan), pentru participarea credincioșilor la slujbele religioase.
Acestea vor putea fi organizate atât în interiorul, în exteriorul lăcașelor de cult, sau simultan, în condițiile sanitare cunoscute pentru protejarea sănătății oamenilor.
Apreciez disponibilitatea tuturor cultelor prezente la această întâlnire de a sprijini eforturile autorităților în combaterea răspândirii noului coronavirus și le mulțumesc. Ne preocupă pe toți sănătatea oamenilor și vrem să ne asigurăm că măsurile în vigoare sunt înțelese și respectate.
Am fost cu toții de acord că respectarea măsurilor de distanțare, purtarea măștii și asigurarea condițiilor de dezinfectare, dacă sunt respectate, reprezintă soluția pentru ca activitățile religioase să se desfășoare în deplină siguranță din punct de vedere sanitar. Doar dacă respectăm aceste reguli și, în paralel, ne vom vaccina în număr cât mai mare, vom reuși să depășim mai repede această perioadă dificilă și să revenim la o viață normală. Succesul campaniei de vaccinare nu este un moft sau o ambiție a cuiva, este esențială pentru protejarea vieții și sănătății oamenilor.”

This post was last modified on apr. 21, 2021, 10:33 PM 22:33

Disqus Comments Loading...