Valeriu Gheorghita, coordonatorul campaniei de vaccinare din Romania, a anuntat ca autoritatile urmeaza sa le permita romanilor, in special din mediul rural, sa se programeze pentru vaccinare direct intr-un centru, fara a mai fi nevoiti sa o faca telefonic, sau prin platforma online.
Valeriu Gheorghita spune ca aceasta schimbare are menirea de a ajuta persoanele din mediul rural care nu ar putea sa se inscrie prin platforma online de vaccinare, si care asa ar beneficia de vaccin fara a fi nevoiti sa parcurga pasii prin care trec restul oamenilor.
“Plecând de la ideea că, în mod deosebit în mediul rural, dar nu numai, de multe ori este dificilă accesarea platformei de programare, și atunci trebuie să găsim o serie de soluții, de metode complementare, prin care o persoană să beneficieze în final de vaccinare. Și una dintre… sau două soluții concrete: va exista posibilitatea de programarea telefonică, tot prin intermediul operatorului de call-center; persoana respectivă se va programa direct în centrul de vaccinare, fără să existe nevoia creării unui cont în platformă.
O altă modalitate pe care o avem în vedere este ca persoana respectivă, sau mai multe, să se programeze direct la centrul de vaccinare. Sunt în mod deosebit persoane din mediul rural care se pot deplasa la un centru de vaccinare și se trec pe listă exact în respectivul centru și se va stabili ziua în care să se prezinte pentru vaccinare. Deci, practic, încercăm să găsim aceste variante care să faciliteze programarea la vaccinare.”
This post was last modified on apr. 21, 2021, 10:22 PM 22:22