RCS & RDS a anuntat in mod oficial astazi ca si-a deschis propriul centru de vaccinare intr-unul dintre sediile sale, acesta fiind deja folosit pentru a imuniza 250 de angajati si familiile acestora, dar mai multi vor fi cel mai probabil vaccinati.
“DIGI s-a alăturat campaniei naționale de vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2 și a organizat joi un centru mobil, într-unul dintre sediile grupului, contribuind, astfel, la procesul de imunizare colectivă.
Proiectul, coordonat de către Direcția de Sănătate Publică București, a fost realizat de o echipă de vaccinare a Spitalului Universitar de Urgență, cu implicarea Grupului MedLife, prin Clinicile și Laboratoarele Sfânta Maria. Numărul persoanelor care au optat pentru vaccinare a atins pragul de 250, fiind vorba de salariații care își desfășoară activitatea în București și localitățile limitrofe, dar și de membri ai familiilor acestora, inclusiv minori cu vârste peste 16 ani. Serul cu care aceștia au fost imunizați este Pfizer, iar rapelul se va organiza de către angajator, în aceleași condiții, peste 21 de zile calendaristice.
Măsura face parte din acțiunile derulate de companie, de la declanșarea pandemiei, pentru a proteja sănătatea angajaților și a familiilor acestora. Odată cu lansarea etapelor campaniei de vaccinare destinate populației largi, DIGI s-a implicat direct, acordând sprijin angajaților pentru înscrierea pe platforma oficială. De asemenea, pe parcursul întregii perioade de criză, compania a monitorizat în mod constant starea de sănătate a angajaților și a luat măsurile necesare pentru a preveni răspândirea bolii.
În completarea demersurilor de asigurare a materialelor de protecție și dezinfecție zilnice, precum și a distanțării sociale în spațiile de lucru și magazine, DIGI a pus la dispoziție testarea gratuită, cu teste PCR, pentru salariații care prezentau simptome specifice sau doar având suspiciunea de potențială infectare, cu scopul de a evita răspândirea virusului și a facilita asistența medicală de specialitate imediată.
Grupul DIGI este unul dintre cei mai mari angajatori din România și cel mai important angajator din mediul antreprenorial autohton, cu peste 14.600 de salariați, la 31 decembrie 2020.“
This post was last modified on apr. 29, 2021, 5:36 PM 17:36