Posta Romania are inainte de paste un anunt foarte interesant cu care a reusit sa surprinda multa lume, iar asta pentru ca a dezvaluit in mod oficial faptul ca a devenit companie care livreaza pentru Miniprix, unul dintre marile magazine online din Romania.
Posta Romania s-a laudat in trecut ca livreaza pentru Auchan comenzile facute de catre clienti, totul prin intermediul unui serviciu special numit Stai Acasa Plus, iar acum a inclus si Miniprix in lista magazinelor pentru care face livrare in Romania.
“București, 27 aprilie – Începând de astăzi, clienții Miniprix vor avea posibilitatea de a comanda produsele preferate cu livrare prin Poșta Română, în urma unui parteneriat recent semnat între cele două companii.
Coletele vor ajunge la ușa cumpărătorilor prin serviciul StaiAcasă Plus al Poștei Române care permite clienţilor persoane juridice publice sau private, livrarea door-to-door a comenzilor către clienți. Cu acest serviciu al Poștei Române produsele comandate sunt livrate direct la adresa indicată de client, prin intermediul rețelei companiei.
„Contractul cu Miniprix este extrem de important în strategia Poştei Române de a-şi extinde cota de piaţă pe segmentul comerţului online. Ne îndreptăm permanent către zona de clienţi netradiţională a Poştei Române, iar parteneriatul Miniprix ne reconfirmă ca avem capacitatea de a ne adapta rapid la schimbările de pe piaţa serviciilor poștale”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române
“Colaborarea cu Poșta Română este o parte importantă în strategia noastră online. Ne dorim să ajungem la cât mai mulți dintre clienții noștri și să facem bucurii, în fiecare zi” Ana Maria Cristina, Director General Miniprix
Despre Poșta Română
Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.”