Guvernul Romaniei a anuntat astazi ca incepand de vineri va fi posibila vaccinarea tuturor romanilor in toata tara fara programare prealabila, ceva ce era asteptat de foarte multa vreme, si ceva ce vine abia acum, dar e bine mai tarziu decat niciodata.
Guvernul Romaniei spune ca persoanele cu varsta de peste 60 de ani se pot prezenta in orice ora a zilei la centrele de vaccinare incepand din data de 7 mai pentru imunizare, in timp ce persoanele mai tinere se pot prezenta doar dupa ora 14:00 a fiecarei zile.
“De asemenea, începând de vineri, din 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru că vinerea se face aprovizionarea centrelor de vaccinare, pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică și luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate: persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare.
De asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14:00, până la finalul programului, la ora 20:00, fără programare. Menționez, pentru persoanele de peste 60 de ani, se pot prezenta pe tot parcursul intervalului de lucru, de la 8:00 dimineața, până la orele 20:00. Atenție, pentru că aici nu vreau să apară nemulțumiri! Prioritate vor avea persoanele programate prin platformă care au un loc deja ocupat și trebuie să aibă vaccinul asigurat.”