Ministerul Sanatatii reitereaza ceea ce ni s-a spus deja de catre primul-ministru Florin Citu, acesta afirmand ca e posibil sa se renunte la obligativitatea de a purta masca de protectie in anumite spatii pentru romani, aparent si cei nevaccinati.
Ministerul Sanatatii spune ca romanii vaccinati ar trebui sa poata sta fara masti in birouri, daca toti de acolo sunt vaccinati, si s-ar putea bucura de alte beneficii precum mersul la restaurante, spectacole, si alte activitati care ar fi fost periculoase daca nu erau vaccinati.
“Depinde unde renunţăm la mască. Încurajez şi eu renunţarea la mască în anumite condiţii, în afara spaţiilor închise, în locurile care nu sunt aglomerate şi pentru aceste zone termenul de 1 august cred că este unul fezabil.
Am avut o discuţie pe această temă cu premierul Cîţu chiar astăzi şi am convenit că pe măsură ce înaintăm cu campania de vaccinare, persoanelor care sunt vaccinate să începem să le permitem mai multă libertate şi să revină cât mai repede la viaţa de dinainte de pandemie. Una dintre aceste idei a fost tocmai această permisiune pentru cei care lucrează în birouri, dacă sunt toţi vaccinaţi dintr-un anumit spaţiu închis, să poată să nu poarte mască. a declarat ministrul sanatatii la TVR.”
This post was last modified on mai 6, 2021, 8:07 AM 08:07