Politia Romana are o avertizare pentru toti romanii din toata tara ca parte a relaxarilor care au fost anuntate in mod oficial pentru toata lumea inca de ieri, si care se aplica de astazi, insa exista in continuare cateva restrictii care trebuie respectate.
Politia Romana le readuce aminte romanilor ca masca de protectie trebuie purtata in continuare in unele spatii publice aglomerate, si peste tot in cele inchise, iar autoritatile vor veghea la respectarea acestor masuri de preventie care inca sunt in vigoare.
“Un moment pe care l-am așteptat cu toții de atâta timp: să putem să ne vedem chipurile, să putem să ne vedem zâmbetele!
De acum, purtarea măștii în spațiile deschise nu mai este obligatorie, însă se poate institui în condițiile legii, în spațiile publice, piețe, târguri, stații pentru transportul în comun, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, precum și în zonele cu potențial de aglomerare, în funcție de evoluția situației epidemiologice.
Știm că a fost o perioadă extrem de grea pentru toți și vă mulțumim pentru efortul pe care l-ați făcut!
Vă rugăm din suflet să dați în continuare dovadă de precauție, pentru a nu irosi acest prim pas spre normalitate!
Și vă mai rugăm să aveți în vedere că vaccinarea este modalitatea de a trimite în istorie masca de protecție, de a reveni la NORMALITATEA pe care ne-o dorim!
Pentru acesta este nevoie de noi toți!
Vă mulțumim anticipat!”
This post was last modified on mai 15, 2021, 3:22 PM 15:22