Valeriu Gheorghita, coordonatorul campaniei de vaccinare impotriva Coronavirus in Romania, a afirmat ca este foarte important in momentul de fata ca numarul de persoane vaccinate cu doza unul sa fie cat mai mare in perioada urmatoare.
Valeriu Gheorghita da de inteles ca pana la 31 mai nu vom ajunge la 5 milioane de romai vaccinati cu macar o doza, ceva ce era lesne de inteles de oricine din moment ce acum abia am ajuns la 4 milioane, dar pana in iulie e posibil sa se intample si acest lucru.
“Este greu de spus care va fi dinamica campaniei de vaccinare, ținând cont de faptul că un număr tot mai mare de medici de familie încep să vaccineze. Deja ușor, progresiv, începe să funcționeze și vaccinarea în unitățile medicale, în unitățile sanitare cu paturi. Tocmai de aceea îmi este greu să vă spun la acest moment.
Sigur că ne-am dori cu toții să atingem acest obiectiv cât mai repede, poate chiar mai devreme, însă este importantă orice persoană care se vaccinează și cred că nu trebuie să rămânem fixați la această bornă: 31 mai – cinci milioane de persoane vaccinate. Important e să menținem un ritm constant al campaniei de vaccinare, să creștem numărul persoanelor care se vaccinează cu doza unu și, etapă cu etapă, să ajungem să avem un control bun din punct de vedere al pandemiei.”