Valeriu Gheorghita a anuntat astazi ca doar 25% dintre romanii elibigili pentru a fi vaccinati au fost efectiv vaccinati impotriva Coronavirus pana acum, un procent foarte mic in comparatie cu obiectivele autoritatilor, chiar daca ele estimeaza ca numarul celor care ar avea o oarecare protectie e mai mare.
Valeriu Gheorghita ne arata ca in Romania vaccinarea inca nu e o prioritate, mai ales ca s-au ridicat multe restrictii si o buna parte din viata a revenit la normal, dar e foarte posibil ca in toamna sa vedem un val 4, care deja incepe in unele colturi ale continentului.
“Rata de acoperire vaccinală, la data de 7 iunie 2021, din populația eligibilă – atenție, în momentul de față vorbim de populație eligibilă, fiind persoane cu vârsta de peste 12 ani, inclusiv – așa încât municipiul București este pe primul loc cu rata de acoperire vaccinală din populația eligibilă de 43,8, urmat de județul Cluj cu 40,4%, Sibiu – 34%, Brașov – 32,1%, Timiș – 31%, Constanța – 30,7%. Am prezentat județele care sunt peste 30%, deci mult peste media națională; media de acoperire vaccinală la nivel național, din populația eligibilă de peste 12 ani, fiind de 25%.
De asemenea, județele cu cea mai mică rată de acoperire vaccinală sunt Covasna cu 17,5%, Bacău – 16,7%, Giurgiu – 16,2%, Botoșani – 16,1% și Suceava 15,1%.
Am reevaluat rata de acoperire vaccinală în funcţie de grupa de vârstă. Cea mai mare acoperire vaccinală este la grupa de vârstă 60 – 69 de ani, în care avem un procent de acoperire vaccinală de 35,4%, însemnând în valoare absolută 885.569 de persoane din grupa de vârstă 60-69 de ani, vaccinate. Pe locul II ca acoperire vaccinală, sunt persoanele cu grupa de vârstă între 70 şi 79 de ani, reprezentând circa 33,2% acoperire vaccinală, urmate de persoanele cu grupa de vârstă 50-59 de ani, unde avem o acoperire vaccinală de 32,5% și, sigur, persoanele tinere, cele mai tinere, 12-15 ani, sunt în total, așa cum am spus, 9.211 persoane vaccinate, ceea ce reprezintă 1,1% rată de acoperire vaccinală, iar persoanele între 16-19 ani, avem o rată de acoperire vaccinală de 14,2%.”