Valeriu Gheorghita a anuntat ca a cerut o reevaluare a activitatii unor centre de vaccinare din Romania, iar asta pentru ca din exista multe care functioneaza la sub 50% din activitate, astfel ca va fi regandit ceea ce fac ele de fapt.
Valeriu Gheorghita spune ca unele centre de vaccinare vor avea programul redus, in timp ce altele vor avea echipele medicale transformate in echipe mobile de vaccinare astfel incat oameni din mai multe zone din tara sa poata fi imunizati.
“Aș vrea să vă spun că am făcut o evaluare, cu ajutorul colegilor din CNCAV, a activității și eficienței centrelor de vaccinare din cele 1.499 de fluxuri, adică peste 996 de centre de vaccinare. 45% din aceste centre au o activitate medie și scăzută, însemnând că vaccinează sub 50% din capacitatea fluxului. Ca atare, pentru a optimiza activitatea centrelor de vaccinare, ieri am transmis către toate Direcțiile de Sănătate Publică județene și a municipiului București o adresă prin care rog reevaluarea activității centrelor de vaccinare, cu mai multe propuneri.
Pe de o parte, fie de reducere a programului de lucru în acele centre și constituire de echipe mobile care să vaccineze fie în activitățile de vaccinare door to door, din ușă în ușă, în mod deosebit în mediul rural sau alte tipuri de activități de vaccinare ce presupune deplasarea unor echipe mobile sau în anumite centre care nu mai au adresabilitate, chiar sistarea temporară a activității acestora, tocmai pentru a fi eficienți în ceea ce privește persoane vaccinate, respectiv costuri.”