Valeriu Gheorghita confirma faptul ca varianta delta a Coronavirus este mai contagioasa si mai virulenta decat celelalte care au fost detectate pana in momentul de fata, ceea ce in Marea Britanie se observa printr-o crestere mare a numarului de cazuri noi.
Valeriu Gheorghita a spus ca in Romania e posibil ca aceasta varianta Delta sa fie responsabila pentru un nou val de infectari in toamna acestui an, insa ramane de vazut cat de puternic va fi acesta, si daca se va impune aplicarea unor noi restrictii mai serioase.
“Da, se pare că pot fi asociate și cu o virulență mai crescută, însă aici trebuie să ne uităm la numărul absolut de persoane care se internează dintr-un număr mult mai mare de persoane diagnosticate cu infecție SARS-COV-2. Adică ce vreau să spun este: cu cât ai o tulpină mai contagioasă, cu atât vei avea, evident, un procent, același procent care se aplică unui număr mai mare de persoane.
Şi în valoare absolută, cei care vor avea indicație de internare sau care vor dezvolta forme grave, circa 5% dintre cei diagnosticați, din păcate vor fi în această situație. Deci, nu neapărat particularitatea este legată de contagiozitate, care este mult mai mare și are acel nivel bazal de reproducere a cazurilor de aproape cinci, între patru și cinci, ceea ce s-ar putea să modifice și pragul de acoperire vaccinală, adică de imunitate colectivă s-ar putea să nu fie suficient 70%, s-ar putea să vorbim de 80% sau chiar peste 80% pentru a avea un control bun epidemiologic.”