Guvernul Romaniei are o atentionare foarte importanta care este transmisa acum romanilor prin intermediul lui Valeriu Gheorghita, coordonatorul CNCAV, el spunand ca vaccinarea e importanta pentru ca numarul de cazuri sa nu creasca din nou in perioada urmatoare.
Guvernul Romaniei incearca de mai bine de o luna de zile sa convinga romanii ca trebuie in continuare sa se vaccineze pentru ca numarul de cazuri noi sa ramana unul redus, dar cu toate acestea probabil ca doar noi restrictii ar mai putea convinge romanii sa se imunizeze.
“Eu mă aștept să nu crească numărul de cazuri, dacă persoanele se vor vaccina în perioada următoare. Suntem, sigur, într-o situație bună, însă ține foarte mult de noi și de cum vrem să mergem înainte din punct de vedere al evoluției pandemiei.
Ar fi păcat, ar fi regretabil să dăm cu piciorul la o situație atât de bună din punct de vedere epidemiologic, pentru că realmente fost obținută printr-un efort comun – pe de-o parte, al societății, al oamenilor, al celor de acasă care au respectat regulile, care peste 4,66 de milioane s-au prezentat, s-au vaccinat; de asemenea, este un efort colectiv al autorităților, atât cele centrale cât și locale, și cred că avem nevoie în perioada următoare de o stabilitate din punct de vedere epidemiologic.
Însă această stabilitate nu o putem obține altfel decât prin imunizare, prin vaccinare. Cred că este important să înțelegem vaccinarea ca măsură de prevenție, ca măsură proactivă, și nu reactivă, la o creștere a numărului de cazuri.”