Valeriu Gheorghita a facut un anunt important cu privire la combinarea dozelor de vaccin impotriva Coronavirus in Romania, medicul coordonator al CNCAV afirmand ca aceasta va fi optionala si nu impusa de catre autoritati pentru romanii care se imunizeaza.
Valeriu Gheorghita spune ca s-au primit deja cateva zeci de cereri de la Romani pentru imunizare cu o doza diferita de vaccin in comparatie cu cea initiala, majoritatea neintemeiate din punct de vedere medical, dar inca nu se permite aceasta procedura in Romania.
“Sigur că da. Nu, nu este o schemă care va deveni obligatorie. Este o schemă dacă persoana optează să facă cea de-a doua doză cu un vaccin diferit – și avem cereri în acest sens, adică sunt câteva zeci de persoane care ne-au transmis solicitări în acest sens, multe dintre ele neîntemeiate medical, adică doar ca urmare a anxietății legate de posibilitatea de apariție a unor reacții adverse de tip trombotic.
Sigur că atunci când nu sunt date științifice disponibile nu poți să iei decizii în acest sens, pentru că responsabilitatea până la urmă este una medicală, este una extrem de serioasă și nu ne putem juca cu aceste date științifice și cu decizii care nu au fundamentare suficientă.“
This post was last modified on iul. 5, 2021, 2:29 PM 14:29